Președintele PNL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, îi va prezenta astăzi premierului României, Dacian Cioloș, șase mari proiecte pentru dezvoltarea județului Suceava. Gheorghe Flutur a fost invitat astăzi de premierul Dacian Cioloș să participe, la Iași, la o discuție pe aspecte privind inițiative de actualitate pentru investiții durabile în Regiunea Nord-Est. Întâlnirea de la Iași are loc la solicitarea mai multor parlamentari din Regiunea de Nord-Est, printre aceștia numărându-se și liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur.
La discuțiile care vor avea loc în Aula Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași vor mai fi prezenți viceprim-ministrul Vasile Dîncu, ministrul Transporturilor, Dan Costescu, ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, și ministrul Consultării Publice și Dialogului Civic, Violeta Alexandru.
Liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur, ne-a declarat în cursul zilei de ieri că în condițiile în care la această întâlnire vor fi prezenți atât premierul Dacian Cioloș, cât și un număr important de miniștri, în cadrul discuțiilor va susține un portofoliu consistent de proiecte importante pentru dezvoltarea județului Suceava.
Gheorghe Flutur a subliniat că principalele priorități pe care le are în vedere se referă la scoaterea din sărăcie a Regiunii de Nord-Est, prin realizarea mai multor proiecte în primul rând pentru autostrada Siret – Suceava – București și realizarea autostrăzii Iași – Târgu Neamț – Târgu Mureș, aceasta urmând să treacă prin zona Moțca – Drăgușeni, la limita cu județul Suceava.
Flutur a adăugat că un alt proiect pe care îl va susține în fața premierului României este modernizarea drumului E 85 Siret – Suceava – Roman, astfel încât acesta să fie realizat pe o structură identică tronsonului București-Roman.
Președintele PNL Suceava a mai spus că un proiect important pentru județul Suceava pentru care va solicita susținere guvernamentală este „Bucovina – pol de dezvoltare turistică”. „Vom solicita să fim sprijiniți pentru realizarea unei asocieri a stațiunilor din Bucovina, pentru a crea un pol de dezvoltare turistică. Este un proiect care s-ar putea realiza și în Tulcea, și în jurul cetăților medievale din sudul Transilvaniei. Este un program important pentru promovarea turismului, și consider că vom putea avea proiecte eligibile pe fonduri europene pentru realizarea unor drumuri către obiective turistice, cum ar fi cel către Codrii Seculari de la Slătioara sau drumurile dintre Mitocu Dragomirnei – Pătrăuți, Sucevița – Putna sau Vatra Moldoviței – Putna”, a explicat Gheorghe Flutur. El a mai precizat că tot la întâlnirea de astăzi va susține și înființarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Suceava – Botoșani, precum și lansarea unui program de apărare împotriva inundațiilor pentru județul Suceava.
Demersuri
Flutur îi va prezenta premierului Cioloș șase proiecte mari pentru dezvoltarea județului Suceava
