Demersuri

Flutur îi solicită premierului Ponta să mențină zborurile Tarom de pe aeroportul din Suceava



Senatorul Gheorghe Flutur
Senatorul Gheorghe Flutur

Președintele PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, l-a interpelat pe premierul României, Victor Ponta, în legătură cu decizia companiei Tarom de a anula zborurile de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Salcea. De asemenea, Gheorghe Flutur le-a propus tuturor parlamentarilor de Suceava să semneze o scrisoare comună, care îi va fi adresată prim-ministrului, ministrului Transporturilor și companiei Tarom, prin care să se solicite reluarea zborurilor de pe aeroportul sucevean.
În interpelarea adresată premierului Victor Ponta, liderul PDL Suceava amintește faptul că Tarom a anunțat suspendarea zborurilor cu plecare din și către Suceava începând cu data de 27 octombrie 2013. „Măsura este o grea lovitură pentru județele Suceava și Botoșani. Aeroportul «Ștefan cel Mare» Suceava reprezintă o poartă principală de intrare pentru județele din nordul țării. Anularea curselor însemnă o acțiune de izolare și de blocare a dezvoltării economice și sociale a zonei”, se arată în interpelarea făcută de Gheorghe Flutur.
El a amintit că în ultimii ani s-a constatat faptul că toate aeronavele care operează pe aeroportul sucevean sunt extrem de solicitate și încărcate la capacitate maximă.
Gheorghe Flutur a mai spus că după îndeplinirea condițiilor de certificare, Aeroportul „Ștefan cel Mare” a fost clasificat ca aeroport destinat traficului internațional, iar în prezent este cuprins în strategia Comisiei Europene privind dezvoltarea infrastructurii de transporturi. De asemenea, Flutur a precizat că aeroportul din Suceava este parte a unui un lanț logistic integrat prin care se va realiza o legătură între calea ferată și aeroport, prin realizarea Centrului intermodal de transport marfă din Dărmănești, obiectiv finanțat din fonduri europene prin programarea 2014-2020, finanțare aprobată deja de Comisia Europeană.
„Având în vedere impactul produs de anularea curselor Tarom din și către Suceava, vă solicit domnule prim-ministru să faceți toate demersurile pentru ca, așa cum ați promis, să fie menținută cursa pentru Suceava și să fie inclusă în orarul de zbor al Tarom”, a încheiat Flutur.



Recomandări

Gheorghe Șoldan negociază cu operatorul aerian HiSky deschiderea a două zboruri din Suceava către Dublin și Bruxelles

Gheorghe Șoldan negociază cu operatorul aerian HiSky deschiderea a două zboruri din Suceava către Dublin și Bruxelles
Gheorghe Șoldan negociază cu operatorul aerian HiSky deschiderea a două zboruri din Suceava către Dublin și Bruxelles

Compania AnimaWings și președintele CJ, Gheorghe Șoldan, au anunțat noi zboruri directe București – Suceava începând din această toamnă

Conducerea companiei AnimaWings și președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, au anunțat zboruri noi de la Suceava la București și retur
Conducerea companiei AnimaWings și președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, au anunțat zboruri noi de la Suceava la București și retur