Efectele moțiunii

Flutur îi încurajează pe PD-L-iști, PSD-iștii și PNL-iștii jubilează



Gheorghe Flutur: „Adevăratul test va fi la alegerile prezidențiale, când populația va vota un președinte reformator, pe Traian Băsescu”
Gheorghe Flutur: „Adevăratul test va fi la alegerile prezidențiale, când populația va vota un președinte reformator, pe Traian Băsescu”

Adoptarea moțiunii de cenzură inițiată de PNL și UDMR și căderea Guvernului României condus de Emil Boc a fost primită cu entuziasm de reprezentanții liberalilor și social democraților din județul Suceava, în timp ce liderul PD-L Suceava, Gheorghe Flutur, i-a încurajat pe membrii și susținătorii acestei formațiuni politice.
După anunțarea rezultatului moțiunii, Gheorghe Flutur a declarat că „era previzibil acest lucru, atâta vreme cât sub cupola Parlamentului s-a constituit o coaliție pentru a apăra pensiile parlamentarilor și a altor privilegii pentru aceștia”.
„Acest guvern și-a asumat răspunderea până la capăt și se vede clar că rezistența la schimbare este foarte mare, mai ales când este vorba de avantaje pentru politicieni, dar adevăratul test va fi la alegerile prezidențiale, când populația va vota un președinte reformator, pe Traian Băsescu. Să nu uităm că acest scenariu a mai fost odată, la suspendarea președintelui, când sub cupola Parlamentului cei 322 erau puternici, iar în fața electoratului au fost înfrânți zdrobitor, cu 75 la sută”, a spus Flutur.
Totodată, el le-a transmis celor care au venit în ultima perioadă spre PD-L, primari, parlamentari și lideri de la alte formațiuni politice, să activeze alături de democrat-liberali „ca să convingem populația împreună că țara are nevoie de reformă”.
Onofrei: „Căderea regilor, bucuria nebunilor”
Secretarul Senatului, senatorul PD-L de Suceava Orest Onofrei, a declarat că deși depunerea, dezbaterea și votarea unei moțiuni de cenzură face parte dintre atribuțiile constituționale ale Parlamentului, adoptarea moțiunii de cenzură de ieri a făcut „ca peste criza economică și politică să se adauge și o criză guvernamentală, cu consecințe greu de prevăzut”. În opinia senatorului, campania prezidențială a început „mai devreme” deoarece dezbaterile de ieri din Parlament au fost conduse de doi contracandidați ai lui Traian Băsescu, Mircea Geoană și Crin Antonescu. „Bucuria lor este prematură, mai ales că amândoi au declarat că președintele Băsescu are un rol constituțional foarte important. Ce au stricat cei doi prin adoptarea moțiunii trebuie să repare acum Traian Băsescu, care ca președinte este singurul îndreptățit constituțional să rezolve această criză guvernamentală. După euforia de azi cei doi lideri trebuie să-și asume consecințele imediate – stabilitatea leului și problemele economico-sociale care sunt importante și trebuie să le rezolve. Într-un fel, trebuie să-și amintească de proverbul «căderea regilor, bucuria nebunilor»”, a afirmat liderul PD-L, care este și purtător de cuvânt al PD-L Suceava.
Mîrza: „Poporul vrea altceva decât PD-L”
Președintele PSD Suceava, senatorul Gavril Mîrza, a declarat după anunțarea rezultatelor moțiunii că votul din Parlament demonstrează faptul că „acest moment este dovada faptului că poporul vrea altceva decât PD-L și Traian Băsescu la Cotroceni”.
El a precizat că adoptarea moțiunii împotriva Guvernului a fost un exercițiu democratic al partidelor de opoziție. Cu toate acestea, Mîrza a spus că susținătorii moțiunii de cenzură au beneficiat și de sprijinul a minim cinci parlamentari PD-L care au votat împotriva Guvernului condus de Emil Boc.
„Avem suspiciuni că doi deputați și trei senatori PSD au votat împotriva moțiunii, dar aceste voturi au fost compensate cu voturile date de parlamentarii PD-L”, a spus Mîrza.
El a criticat discursul lui Emil Boc din Parlament, precizând că „părea că nici nu știa de ce a venit în fața parlamentarilor, vorbind despre probleme care nu aveau nici o legătură cu moțiunea. Și vreau să spun că noi, cei din PSD, nu suntem împotriva legii pensiilor, și, mai mult, susținem ca parlamentarii să primească pensii în funcție de contribuțiile la bugetul asigurărilor sociale”, a spus Mîrza.
La rândul său, deputatul PSD de Suceava Cătălin Nechifor a declarat că Parlamentul a demonstrat că adoptarea unei moțiuni de cenzură este posibilă. „După douăzeci de ani și după multe alte moțiuni de cenzură eșuate, ziua de marți 13 octombrie dovedește că ghinionul s-a spart și că cincinalul Băsescu se apropie de sfârșit. Noua majoritate parlamentară, de 254 de deputați și senatori, a demonstrat că guvernul Boc second hand a fost un Guvern ilegal, neconstituțional și imoral”, a spus Nechifor.
El a precizat că parlamentarii au votat respectând voința electoratului, ceea ce înseamnă că Traian Băsescu poate fi creditat cu maxim 30% din intențiile de vot. „Am avut un gust amar la finalul moțiunii, când Guvernul Boc second hand a plecat din Parlament înainte de anunțarea rezultatului votului moțiunii, acest lucru arătând adevăratul respect pe care Emil Boc îl arată unei instituții din care și el a făcut parte”, a mai spus deputatul PSD.
Băișanu: „Mă bucur că a căzut Guvernul Boc – Băsescu”
Liderul liberalilor suceveni, Alexandru Băișanu, a precizat că personal nu se poate bucura de căderea unui guvern al României, însă „mă bucur că a căzut Guvernul Boc – Traian Băsescu, care a dus România cu cel puțin 20 de ani în urmă”.
Băișanu a spus că adoptarea moțiunii de cenzură inițiată de PNL și UDMR reprezintă finalul unei perioade de nouă luni de „haos politic, debandadă economică și disperare socială”. El a precizat că în perioada imediat următoare toate partidele, însă în special PSD și PD-L, ar trebui să susțină un Guvern format din tehnnocrați. „De asemenea, Traian Băsescu, dacă este un președinte responsabil, are obligația să propună în fruntea Guvernului un om capabil, independent, care împreună cu membrii Cabinetului să găsească soluții viabile de ieșire din criză”, a spus Băișanu.


Gavril Mîrza: „Acest moment este dovada faptului că poporul vrea altceva decât PD-L și Traian Băsescu la Cotroceni”
Gavril Mîrza: „Acest moment este dovada faptului că poporul vrea altceva decât PD-L și Traian Băsescu la Cotroceni”
Alexandru Băișanu: „Mă bucur că a căzut Guvernul Boc – Traian Băsescu, care a dus România cu cel puțin 20 de ani în urmă”
Alexandru Băișanu: „Mă bucur că a căzut Guvernul Boc – Traian Băsescu, care a dus România cu cel puțin 20 de ani în urmă”
Gheorghe Flutur: „Adevăratul test va fi la alegerile prezidențiale, când populația va vota un președinte reformator, pe Traian Băsescu”
Gheorghe Flutur: „Adevăratul test va fi la alegerile prezidențiale, când populația va vota un președinte reformator, pe Traian Băsescu”


Recomandări

Deputatul AUR Petru Negrea: „Guvernul tratează Parlamentul ca pe o simplă anexă, ignorând românii și dezbaterea democratică”

Deputatul AUR Petru Negrea: „Guvernul tratează Parlamentul ca pe o simplă anexă, ignorând românii și dezbaterea democratică”
Deputatul AUR Petru Negrea: „Guvernul tratează Parlamentul ca pe o simplă anexă, ignorând românii și dezbaterea democratică”

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului