Copreședintele PNL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, i-a îndemnat pe tinerii din județul Suceava să facă politică în noul PNL. Gheorghe Flutur a declarat în cadrul unei conferințe de presă că noul PNL va fi deschis în special tinerilor, care vor putea să facă astfel politică într-un partid care va miza pe tânăra generație de politicieni. „Va trebuie să deschidem partidul. Și în ceea ce mă privește ca secretar general, dar și în calitate de copreședinte al PNL Suceava, doresc să deschidem partidul mult mai mult și mai curajos către tineri. Și le adresez rugămintea să vină să facă politică. Se poate face politică într-un partid normal, democratic, în care poți să-ți spui părerea și în care să ai și alte păreri decât alții”, a spus Flutur. El a arătat că PNL are nevoie de foarte multă creativitate, cu atât mai mult cu cât la aceste alegeri prezidențiale s-a dovedit că formațiunile politice nu au fost pregătite și au fost luate prin surprindere de „era internetului și de Facebook”. „Avem nevoie de inițiativă, de sânge proaspăt și de mulți tineri. De aceea fac acest apel, pentru că noi, cei care avem câțiva ani în politică, trebuie să fim conștienți că trebuie să încurajăm și să formăm o generație tânără care cândva va trebui să ne ia locul”, a declarat Gheorghe Flutur.
El a precizat că începând cu data de 10 noiembrie 2014 există o hotărâre definitivă a Tribunalului București prin care a fost înființat noul PNL, format din PDL și fostul PNL. Gheorghe Flutur a amintit că a făcut parte din echipa de negociere pentru înființarea noului PNL, subliniind că „am o mare bucurie în suflet că instinctul nostru politic din primăvara acestui an a fost corect”. „Am mutat două partide, unul cu 15 procente la europarlamentare, altul cu 12%, și ce am fi făcut franjurați și dacă nu făceam marele PNL? Am făcut acest lucru, au fost destule frământări interne, am negociat și am reușit să facem un singur partid de dreapta, care a dat candidatul la președinție. Avem, România are, un președinte de dreapta, și pentru că ne-am unit noi, dar și pentru că electoratul a vrut”, a declarat liderul PNL Suceava.
Gheorghe Flutur a explicat că pentru perioada următoare noul PNL va avea ca prioritate consolidarea internă a formațiunii politice, până la structurile de la nivelul secțiilor de votare, dar și punerea aplicare a noului statut al partidului. Flutur a adăugat că un alt obiectiv important va fi pregătirea strategiei pentru câștigarea alegerilor locale din anul 2016. „Mai este un an și jumătate și va trebui ca acest partid să dea cei mai buni și cei mai performanți candidați”, a mai spus Gheorghe Flutur.