Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, s-a întâlnit, ieri, la Palatul Administrativ, cu Excelența Sa ambasadorul Republicii Africa de Sud la București, Jabu Mbalula. În cadrul discuțiilor, Gheorghe Flutur a făcut o prezentare a județului Suceava și a venit cu o ofertă privind mai multe domenii de colaborare. Flutur a precizat că i-a prezentat ambasadorului Africii de Sus oportunitățile din turism, inclusiv turismul de lux, având ca atracții principale monumentele UNESCO din județ, Parcul național Călimani, stațiunile balneare și satele tradiționale din județul Suceava. În același timp, șeful administrației județene a discutat și despre dezvoltarea unor relații de colaborare cu Universitatea „Ștefan cel Mare”, în domeniul educațional și al cercetării, precum și despre dezvoltarea unor relații comerciale în domeniul produselor din lemn, textile sau încălțăminte.
La întâlnirea cu ambasadorul Africii de Sus în România au fost prezenți și prefectul județului, Mirela Adomnicăi, și primarul Sucevei, Ion Lungu.
Prefectul Mirela Adomnicăi a declarat că ambasadorul Republicii Africa de Sud la București a întărit ideea instituirii unor relații bilaterale solide, între cele două țări, în domenii precum turism, cultură, educație, științe, un obiectiv major fiind și acela de dezvolta schimburile comerciale și investițiile.
Mirela Adomnicăi și-a exprimat încrederea că discuțiile de ieri se vor concretiza prin parteneriate bilaterale între cele două țări și a invitat oaspeții să revină la Suceava. „Mi-aș dori ca întâlnirea viitoare să fie extinsă și prin participarea reprezentanților Camerei de Comerț și Industrie Suceava și ai Universității «Ștefan cel Mare». Am convingerea că ați sesizat oportunitățile județului nostru, Suceava – Bucovina poate fi o destinație spectaculoasă pentru cei din Africa de Sud”, a mai declarat prefectul județului.






