Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, i-a solicitat șefului Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, comisarul șef Nicușor Todiruț, ca la următoarea ședință a deliberativului să prezinte măsurile luate pentru combaterea infracționalității. Flutur a făcut referire în special la măsurile luate de polițiști pentru combaterea traficului de țigări.
Președintele Consiliului Județean Suceava i-a mai cerut șefului Poliției Suceava să prezinte un raport amplu în care să fie prezentate și măsurile luate în vederea verificării circulației materialului lemnos. „Vrem să vedem ce acțiuni au fost întreprinse pentru verificarea gabaritului mașinilor care transportă material lemnos, dar și pentru verificarea documentelor de proveniență a lemnului”, a spus Flutur. El a mai adăugat că în raportul Poliției ar trebui să fie incluse rezultatele efectuate la balastierele din județ, precum și măsurile luate pentru diminuarea numărului de accidente rutiere. Gheorghe Flutur s-a arătat nemulțumit că pe drumurile naționale din județ circulă în continuare un număr foarte mare de căruțe. „Am vorbit de nenumărate ori despre necesitatea amenajării unor drumuri pentru căruțe și nu s-a făcut nimic. Și am ajuns să fim județul care este recunoscut pentru numărul mare de căruțe de pe drumuri. Pe de altă parte, aveți dosare în cercetare pentru neregulile de la balastiere. Vrem să vedem dacă a pățit ceva cineva”, a spus președintele CJ Suceava.
Prezent la ședința Consiliului Județean de ieri, comisarul șef Nicușor Todiruț a declarat că raportul solicitat va fi gata până la următoarea întâlnire a consilierilor județeni. Todiruț a mai explicat că după inundațiile din iunie – iulie 2010, polițiștii suceveni au verificat acumulările de apă din județul Suceava, fiind întocmite peste zece dosare penale pentru încălcarea legislației.