Președintele Organizației Județene Suceava a PNL, senatorul Gheorghe Flutur, a acuzat Guvernul condus de liderul PSD, Victor Ponta, că a abandonat mai multe investiții importante din județul Suceava pentru prevenirea inundațiilor. Gheorghe Flutur s-a adresat plenului Senatului atrăgând atenția asupra măsurilor urgente pe care Guvernul trebuie să le ia pentru prevenirea și combaterea efectelor inundațiilor în județul Suceava și în țară. Flutur a atras atenția că în ultimii ani, România s-a confruntat cu grave inundații, viiturile produse pe cursurile de apă interioare afectând toate județele țării.
„Au fost inundate localități, zeci de persoane au decedat, iar alte zeci de mii au fost evacuate. Au fost distruse sau grav avariate case și anexe gospodărești, precum și obiective social – economice. Printre lucrările de infrastructură afectate se numără drumuri naționale, județene și comunale, cale ferată, poduri și podețe și construcții hidrotehnice cu rol de gospodărire a resurselor de apă și de apărare împotriva inundațiilor. Valoarea totală a pagubelor depășește 5 miliarde lei, numai pe cursurile de apă interioare”, a spus Gheorghe Flutur. El a subliniat că județul Suceava prezintă un grad de risc ridicat în ce privește producerea inundațiilor. Liderul liberalilor suceveni a atras atenția că în urma inundațiilor de mare amploare care au avut loc în ultimi ani, mii de locuințe din județ au fost afectate, mai mulți kilometri de drumuri și amenajări hidrotehnice au fost distruse, iar pagubele s-au ridicat la peste un miliard de lei și, din nefericire, în urma revărsărilor de ape s-au înregistrat și pierderi de vieți omenești.
„Viiturile au afectat locuințe și anexe gospodărești, diguri, apărări de maluri și baraje. În ceea ce privește infrastructura rutieră, au fost afectați zeci de kilometri de drumuri naționale, sute de kilometri de drumuri județene, o mie de kilometri de drumuri comunale, străzi, poduri pe drumuri naționale, poduri și podețe CFR, poduri pe drumuri județene și poduri pe drumuri comunale, podețe pe drumuri naționale, podețe pe drumuri județene și podețe pe drumuri comunale, precum și traversări pietonale”, a declarat Flutur, care a mai adăugat că „au mai fost afectate conducte de gaze naturale, rețele de alimentare cu apă, rețele de canalizare, fântâni, rețele electrice și de comunicații. De asemenea, inundațiile au afectat terenuri cu culturi agricole. Direcția Silvică Suceava a avut pagube la drumuri forestiere și au fost afectate poduri și podețe, plantații și pepiniere și în același timp au mai fost afectate școli și grădinițe”.
Flutur a arătat că SGA Suceava a identificat 52 de puncte critice de-a lungul mai multor cursuri de apă din județ
Gheorghe Flutur a precizat că Sistemul de Gospodărire al Apelor (SGA) Suceava a identificat 52 de puncte critice de-a lungul mai multor cursuri de apă din județul Suceava. Astfel, pe râul Siret au fost constatate nouă puncte critice, pe raza localităților Zamostea, Zvoriștea, Grămești, Dumbrăveni, Dolhasca, Liteni și pe raza comunei Vorona din județul Botoșani. Zece puncte critice sunt pe râul Moldova, la Breaza, Baia, Cornu Luncii, Vadu Moldovei și la Fundu Moldovei. Pe râul Suceava au fost identificate nouă puncte critice, șapte constând în eroziuni, din care cea mai lungă este pe raza comunei Gălănești, apoi la Vicovu de Sus, la Bilca, în aval de microhidrocentrală. De asemenea, eroziuni au mai fost constatate pe malurilor pârâurilor Sucevița, Solca, Iaslovăț, Suha și afluenții acestuia, Slătioara, Negrileasa, Brodina și Calela, Cotârgași, râul Bistrița și pârâurile Țibău și Cârlibaba, Moldovița, Frumosu și Deia, Sasca Mare, Rusca, Somuzul Mare, Isachea, Suha Mică, Corlata, Bucovăț, Râșca, Racova. Flutur a explicat că dintre pâraiele din Suceava, cel care are cele mai mult probleme este Solonețul, fiind semnalate patru puncte critice, toate constând în eroziuni ale malurilor, câte una pe raza comunelor Cacica, Pârteștii de Jos, Comănești și Todirești. El a arătat că pe acest pârâu situația cea mai gravă se înregistrează la Cacica. Flutur a mai spus că lista cu punctele critice a fost înaintată de SGA Suceava la Administrația Bazinală de Apă (ABA) Siret cu solicitarea de a se face demersurile necesare în vederea promovării lucrărilor.
„Din păcate mai multe lucrări de apărare împotriva inundațiilor nu mai pot fi realizate deoarece Guvernul nu mai asigură alocații bugetare. Este și cazul unor investiții abandonate în județul Suceava, și mă refer aici la amenajarea râului Dorna pe sectorul Poiana Stampei – Vatra Dornei, lucrările de regularizare a pârâului Solca și a afluenților pe tronsonul Solca – Arbore și decolmatarea acumulării Solca, amenajarea râului Moldova pentru apărarea frontului de captare al municipiului Suceava la Berchișești, dar și amenajarea râului Bistrița și a afluenților, pe sectorul Iacobeni – Sabasa, jud. Suceava și Neamț”, a declarat liderul PNL Suceava.
El le-a transmis colegilor din Senat că planul național pentru protecția, prevenirea și diminuarea efectelor inundațiilor constituie un instrument absolut necesar pentru coordonarea la nivel național și corelarea la nivel bazinal a lucrărilor de investiții pentru prevenirea și combaterea inundațiilor, în condițiile existenței unor surse diferite de finanțare și a unei multitudini de ordonatori de credite, document ce ar trebui finalizat pe parcursul acestui an. Flutur a mai spus că în caz contrar, România se poate aștepta la consecințe cel puțin la fel de dramatice și în perioada următoare în condițiile unei subfinanțări cronice a sectorului de gospodărire a apelor.