Ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, a declarat, sâmbătă, la Rădăuți, că garantează cu funcția că Agricultura va fi un „argument de integrare” și nu unul de amânare a integrării României în Uniunea Europeană.
Flutur a comparat Agricultura cu „o fată săracă, dar cuminte și silitoare” ce a intrat în urmă cu un an și cinci luni la liceu, iar în luna mai are examenul de bacalaureat, fiind convins că va promova acest test.
Ministrul Agriculturii a recunoscut, într-o conferință de presă, că volumul de muncă este în continuare foarte mare și că este firesc să fie așa, fiindcă satul românesc nu poate deveni peste noapte european.
Flutur a reamintit că la preluarea mandatului său, în domeniul agriculturii, singurul aspect legat de integrare era Agenția SAPARD, dar că lucrurile s-au îmbunătățit după un volum imens de muncă.
„Cuvântul cheie pe care noi l-am introdus a fost «investiții în agricultură în locul subvențiilor». Acum, peste 40 la sută din bugetul Agriculturii înseamnă investiții, față de 4 la sută în guvernarea anterioară, care avea o altă filozofie, unde primau subvențiile”, a spus Gheorghe Flutur.
El a subliniat că în ceea ce privește integrarea, în domeniul agriculturii există și voința politică și o strategie concretă, precum și resursele bugetare, astfel încât la sfârșitul acestui an România să aibă „temele făcute”.
Ministrul Agriculturii consideră că, dacă economia agrară a constituit o problemă, în viitor, „economia agrară va deveni o soluție pentru că jumătate din populația țării trăiește și lucrează în acest domeniu”, a cărui modernizare se dorește.
„Aș avea curajul să spun că garantez cu funcția de ministru al Agriculturii pentru faptul ca Agricultura să fie un argument de integrare la termen și nu de amânare”, a spus Flutur.
El a precizat că, pe ultima sută de metri, s-au făcut foarte mulți pași, fiind adoptate chiar și măsuri nepopulare. „Lucrurile trebuiau făcute, obiectivul îl știm cu toții, este integrarea și după integrare, România are de câștigat”, a mai spus Flutur.
El a arătat că, în prezent, la plată în Uniunea Europeană sunt 9,8 milioane de fermieri, iar după integrarea în UE, numărul de fermieri din România care vor beneficia de fonduri europene se ridică la 2-2,5 milioane.
„Astfel, 20 până la 25 la sută din fermele eligibile la plată din Uniunea Europeană vor veni de la noi, din România”, a spus ministrul Agriculturii care a arătat că în Polonia sunt aproape două milioane de ferme, Italia are 1,8 milioane de ferme, Franța are 700 000 de ferme, Germania aproximativ 400 000 de ferme, iar Ungaria aproximativ 700 000 de ferme.
„Noi vom avea 1,5 milioane de fermieri pentru plăți directe și vom mai avea între 500.000 și un milion de beneficiari ai programelor de dezvoltare rurală, inclusiv al plăților pentru proprietarii de păduri”, a spus Flutur.
El a explicat că pentru a face plățile și analiza proiectelor fermierilor români sunt înființate două agenții de plăți, cu un număr de șase mii de angajați.
Gheorghe Flutur a arătat că fermele din România au o caracteristică aparte față de celelalte din țările europene, suprafața de teren foarte mică, ceea ce va determina și un volum de muncă foarte mare pentru angajații agențiilor de plăți.
„Este un specific aparte României și de aceea, Uniunea Europeană și-a pus problema volumului imens de muncă pentru identificarea parcelelor, pentru a le introduce în calculator, pentru a face aplicații”, a spus Gheorghe Flutur.
El a mai arătat că, din 2007, vor fi alocate fonduri de aproximativ 1500 de euro și fermelor de semisubzistență, care produc pentru consumul familiei, dar vând o parte din produse pe piață.
Ministrul Agriculturii a mai spus că, în prezent, se face și confruntarea, în teren, a suprafețelor înregistrate în registrul fermelor cu planurile rezultate în urma cartografierii aeriene realizate în cursul anului trecut, precizând că sunt înregistrate 1,3 milioane de ferme, cu o suprafață totală de 7,5 milioane de hectare de teren, estimându-se că se va ajunge la 1,5 milioane de ferme cu 9 milioane de hectare de teren.
„Aceștia vor primi bani, începând de anul viitor, de la Uniunea Europeană”, a spus Flutur, apreciind că pentru fiecare hectar pot fi primiți, în medie, 40- 50 de euro.
Flutur garantează cu funcția că agricultura va fi un „argument” pentru UE
