Flutur: “Este păcat să dăm cu piciorul și să creăm României o imagine de țară în care apare din nou anarhia anilor ‘90”



Prim-vicepreședintele PD-L, Gheorghe Flutur
Prim-vicepreședintele PD-L, Gheorghe Flutur

PD-L respectă demersurile civilizate și pașnice ale cetățenilor, se declară împotriva violențelor stradale și consideră că dialogul ar trebui intensificat în perioada următoare. Afirmația aparține prim-vicepreședintelui PD-L, Gheorghe Flutur, și vine ca urmare a mitingurilor de protest care au cuprins România în ultimele zile. Flutur admite că mare parte din nemulțumirile oamenilor sunt îndreptățite, acestea fiind generate, în opinia lui, de măsurile de austeritate pe care Guvernul a fost nevoit să le pună în aplicare, măsuri care au fost apreciate și care au asigurat stabilitatea țării.
El a arătat cu degetul spre Europa și spre alte țări ale lumii, unde criza economică a creat de asemenea nemulțumiri majore. Prim-vicepreședintele PD-L a dat exemplul Greciei, acolo unde manifestările violente care au avut loc luni de zile în Atena nu au oprit autoritățile să pună în aplicare măsuri de austeritate severe pentru populație.
Flutur a declarat: “Luni de zile oamenii au manifestat în stradă la Atena, au fost zeci și sute de mii de oameni care au ieșit, au incendiat și nu știu la ce i-a ajutat. Problema economică se rezolvă altfel, prin inițiativă, prin credibilitate. Părerea mea și nu numai a mea este că trebuie să facem tot posibilul să epuizăm dialogul să discutăm, să explicăm oamenilor care sunt pașii.”