O coabitare cu PSD va fi letală pentru PNL sau PD, a declarat, sâmbătă, vicepreședintele PNL, Gheorghe Flutur, la Școala de vară a Tineretului Național Liberal de la Gura Humorului. “Sigur că ei nu ar mai putea face o guvernare singuri și se gândesc foarte bine care dintre cele două partide care se ceartă ar veni lângă mine și cred că aici este letal pentru noi, dar și pentru PD, să ne gândim la o coabitare cu PSD pe perioada următoare”, a spus Flutur. La finele săptămânii trecute vicepreședintele PSD, Ilie Sîrbu, dezvăluia faptul că reprezentanți ai Alianței încearcă, la diferite niveluri, să contacteze PSD pentru o eventuală colaborare politică, dar că pesediștii nu sunt interesați să deschidă negocieri în vederea guvernării cu PD sau PNL. Sîrbu a spus că democrații și liberalii vor insista în demersul lor pentru că Executivul nu mai funcționează, „contactele” urmând să devină mai vizibile spre toamnă. „E de presupus că această criză nu poate fi depășită, în formula actuală. Războiul dintre PNL și PD a devenit fatal”, a arătat Sîrbu. Cu ceva timp în urmă liderul PSD Mircea Geoană declara că PD reprezintă „o opțiune deschisă” pentru PSD în perspectiva anticipatelor, iar secretarul general Miron Mitrea se declara deschis unor colaborări cu PD și PNL.





