Planuri

Flutur: „După 25 noiembrie 2007, PLD se va califica la Europene”



Gheorghe Flutur: ”PLD are şansa să devină al patrulea partid din România”
Gheorghe Flutur: ”PLD are şansa să devină al patrulea partid din România”

Președintele executiv al PLD, Gheorghe Flutur, a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că după alegerile europarlamentare din data de 25 noiembrie 2007, liberal democrații se vor număra printre cei care s-au calificat la „Europene”. Flutur a declarat că PLD a reușit să convingă electoratul că programul pe care acest partid îl are pentru europarlamentare, și candidații proprii, în frunte cu liderul partidului, Theodor Stolojan, reprezintă cea mai potrivită opțiune în aceste alegeri.
„Modul în care s-a desfășurat această campanie demonstrează un singur lucru. Că PLD are șansa să devină al patrulea partid din România după aceste alegeri și să intre în prima ligă a politicii românești. Iar după 25 noiembrie 2007, PLD se va califica la Europene”, a declarat Gheorghe Flutur.
El a adăugat că succesul PLD din această campanie se datorează în mare măsură și tinerilor liberal democrați, demonstrând faptul că această formațiune politică „are un viitor care nu se bazează pe mentalitatea pedigree-ului, adică să fie promovați doar cei care au carnete de membru, nu numere de înregistrare mici”.
– Flutur susține că după alegeri PNL și PSD „vor da mâna”
Liderul PLD a adăugat că în mod sigur, după alegerile din data de 25 noiembrie 2007, PNL și PSD vor oficializa colaborarea existentă între aceste partide. Mai mult, Gheorghe Flutur susține că această colaborare se va concretiza cu intrarea PSD la guvernare.
„Fac un apel către liberali să se gândească bine cu cine votează, pentru că după alegeri va fi oficializat acest certificat prenupțial între PNL și PSD. Și în condițiile în care unii membri ai actualului Guvern se întrec în gafe, este previzibil să identificăm care ministere vor ajunge să fie conduse de cei de la PSD”, a declarat liderul PLD.
Flutur a afirmat că această „prietenie” între PSD și PNL se constată și la nivelul județului Suceava, în special între liderii suceveni ai celor două partide, Gavril Mîrza, respectiv Ion Lungu.
„Am fost și rămân un opozant constant al PSD, care a încercat cele mai josnice atacuri la adresa mea și a familiei mele. Iar acum constat o prietenie de nedespărțit între liderii județeni ai PSD și PNL. Probabil că domnul Ion Lungu s-a bucurat mult după plecarea mea din PNL, pentru că a avut liber la compromisuri, la fel cum a făcut și înainte de venirea mea în rândul liberalilor”, a declarat Gheorghe Flutur.
El a ținut să precizeze că în momentul în care a intrat în PNL, acest partid avea un procent de 3,5% în opțiunile electoratului, reușind ca la alegerile din 2004 să obțină un scor de 24%.
„Iar acum îmi pun întrebarea cum se simte domnul Ion Lungu în miros de caltaboș și de pălincă alături de Remeș, iar pe viitor alături de Ion Iliescu sau Adrian Năstase. Las electoratul să spună cine a fost bărbat în politică și cine nu. Și din păcate, exemplul lui Pinalti din Piatra Neamț nu l-a ajutat pe domnul Ion Lungu”, a declarat președintele executiv al PLD, care l-a sfătuit pe Ion Lungu să se preocupe mai mult de problemele Sucevei, decât de activitatea politică.



Recomandări