Opinie

Flutur: Decizia CCR pune capăt crizei politice din România



Flutur: Trebuie să fim raționali, cumpătați și mai puțin pătimași
Flutur: Trebuie să fim raționali, cumpătați și mai puțin pătimași

Președintele PDL Suceava și secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur, a salutat decizia Curții Constituționale de invalidare a referendumului pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, spunând că aceasta pune capăt crizei politice în România.
Flutur a precizat că, din punctul său de vedere, după invalidarea referendumului, forțele politice din România trebuie să se așeze la masă și să lase deoparte disputele, astfel încât „să recuperăm timpul pierdut”.
„Imaginea României a fost afectată în această perioadă, s-au pierdut oportunități de investiții, iar leul a căzut. Din acest motiv trebuie să ne întâlnim, să stăm la masă și să lăsăm polemicile”, a declarat Flutur. El a subliniat că USL ar trebui să se apuce de guvernare și să răspundă la așteptările românilor care i-au votat. „Din punctul meu de vedere, acest referendum a însemnat ambiții personale, bani cheltuiți inutil din bugetul public”, este de părere liderul democrat-liberalilor suceveni. Gheorghe Flutur a mai spus că referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu a fost și o lecție pentru cei care dețin în momentul de față puterea în România. „Trebuie să fim raționali, cumpătați și mai puțin pătimași”, a subliniat Gheorghe Flutur.
Nechifor: Într-o zi și Traian Băsescu va fi înlocuit din funcție
În ceea ce-l privește pe liderul PSD Suceava, Cătălin Nechifor, acesta a declarat că invalidarea referendumului reprezintă un drept al Curții Constituționale de a decide pe această temă. „Mergem mai departe. Este o etapă din viața noastră. Am încercat și au votat mai bine de jumătate dintre românii care aveau drept de vot conform Legii referendumului”, a declarat Cătălin Nechifor.
El a adăugat că în momentul de față USL Suceava se pregătește pentru alegerile parlamentare din toamna acestui an.
„Vestea bună este că nimeni nu este de neînlocuit. Într-o zi și Traian Băsescu va fi înlocuit din funcție. Cu cât mai repede, cu atât mai bine pentru stabilitatea politică din România”, a încheiat Cătălin Nechifor.
Băișanu: Mi se pare normal ca românii care sunt peste hotare să nu fie pe listele electorale permanente
La rândul său, liderul PNL Suceava, Alexandru Băișanu, a precizat că invalidarea referendumului de către Curtea Constituțională reprezintă un moment în care România a ratat o șansă unică pentru liniște și normalitate. „Este păcat”, a subliniat Băișanu.
El a arătat că, din punctul său de vedere, Traian Băsescu „și-a numit oamenii în funcțiile cheie, iar aceștia au executat niște ordine”.
Mai mult, Băișanu a spus că i se pare normal ca cele câteva milioane de români care locuiesc peste hotare să nu fie incluși pe listele electorale permanente. „Acești oameni au drept de vot, dar să fie trecuți pe listele electorale suplimentare”, a încheiat liderul liberalilor suceveni.


Nechifor: Mergem mai departe. Este o etapă din viața noastră
Nechifor: Mergem mai departe. Este o etapă din viața noastră
Băișanu: Băsescu „și-a numit oamenii în funcțiile cheie, iar aceștia au executat niște ordine
Băișanu: Băsescu „și-a numit oamenii în funcțiile cheie, iar aceștia au executat niște ordine
Flutur: Trebuie să fim raționali, cumpătați și mai puțin pătimași
Flutur: Trebuie să fim raționali, cumpătați și mai puțin pătimași