Flutur consideră că Guvernul condus de Victor Ponta „a dat uitării județul Suceava”

Președintele democrat-liberalilor suceveni, senatorul Gheorghe Flutur

Președintele democrat-liberalilor suceveni, senatorul Gheorghe Flutur, consideră că de la preluarea guvernării de către PSD, Guvernul condus de liderul social-democraților, Victor Ponta, „a dat uitării județul Suceava”. Gheorghe Flutur a făcut referire în special la șoseaua de centură a Sucevei, precizând că în ultimii doi ani nu s-a lucrat deloc pentru a finaliza această investiție. „La mai bine de doi ani de când Victor Ponta a preluat conducerea Guvernului, Suceava pare o zonă abandonată definitiv. Un exemplu grăitor în acest sens este șoseaua de centură a Sucevei, care a fost făcută în mandatul nostru în proporție de peste 80%. Prin comparație, acum nu se mai întâmplă nimic la această investiție”, a spus Flutur. El a ținut să le aducă aminte sucevenilor că în ultimele campanii electorale atât PSD, cât și Victor Ponta promiteau că vor continua lucrările la această investiție și, mai mult, că vor finanța și investiții noi în județul Suceava. Liderul PDL Suceava a precizat că a avut mai multe interpelări în Parlamentul României pe tema șoselei de centură a Sucevei, intervenții în urma cărora ministrul Dan Șova și fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu promiteau finalizarea acestei investiții.

Recomandări

Șoldan anunță încă o veste bună pentru județul Suceava, scoaterea la licitație a proiectului pentru centura orașului Gura Humorului

Gheorghe Șoldan: „Șoseaua de centură a orașului Gura Humorului va fi dată în circulație în cel mult trei ani”

Gheorghe Șoldan: „Șoseaua de centură a orașului Gura Humorului va fi dată în circulația în cel mult trei ani”

Șeful PSD al CJ Suceava spune că se va lupta pentru ca proiectele majore pentru județ să continue indiferent cine va fi la guvernare

Eșec dezastruos al coaliției de guvernare: în 6 orașe, inclusiv în Suceava, și în 6 comune Antonescu a fost pe locul 4