Comparație

Flutur consideră că actual guvern este „de tip Adrian Năstase”



– Guvernul Tăriceanu ar trebui să-și încheie activitatea, iar cel care-i va succeda să fie un guvern mai suplu, format din 12 ministere, un secretariat general și bineînțeles primul ministru, crede fostul ministru al Agriculturii
Vicepreședintele provizoriu al Partidului Liberal Democrat, senatorul de Suceava Gheorghe Flutur, a comparat actualul guvern condus de liberalul Călin Popescu Tăriceanu cu cel de pe vremea guvernării PSD, apreciind că este „un guvern de tip Adrian Năstase”. Flutur a declarat ieri într-o conferință de presă că guvernul Tăriceanu ar trebui să-și încheie activitatea, iar cel care-i va succeda să fie un guvern mai suplu, format din 12 ministere, un secretariat general și bineînțeles primul ministru. În plus, a spus liderul PLD, se impune reducerea cu o treime a numărului agențiilor guvernamentale. În opinia lui Flutur viitorul guvern ar trebui să-și fixeze ca obiectiv pregătirea pentru integrare. „Atrag atenția asupra faptului că un guvern are nevoie de un obiectiv nou. A avut un obiectiv, integrarea, și a lăsat pe planul doi descentralizarea, reorganizarea, restructurarea, dar are nevoie acum, și noi vorbim despre un alt guvern, nu despre actualul, de fixat obiective noi și anume pregătirea pentru integrare. PLD are acest program pregătit și va deveni public. E un risc. Guvernul PSD, după ce a atins obiectivul intrării României în NATO în 2002, a lăsat motoarele pentru că nu-și fixase imediat un alt obiectiv. Or acum România are nevoie de un guvern care să-și fixeze următorul obiectiv. A fost un obiectiv aderarea și a fost atins. Trebuie fixat un nou obiectiv, cu un nou Guvern, sânge proaspăt, și cu o debirocratizare de care toată lumea are nevoie”, a declarat Flutur. Vicepreședintele provizoriu al PLD a mai atras atenția asupra faptului că plasarea PNL în ceea ce el a numit „triunghiul complicității” alături de PSD și PC va avea efect distrugător pentru PNL. „Nu cumva premierul Tăriceanu să-și facă iluzii că PSD poate fi o plasă de siguranță pentru el și pentru guvernul din care face parte. Din contră, cred că poate fi o pânză de păianjen care-l va strânge până la devorare. Asta poate fi PSD pentru actualul guvern, dar e treaba domniilor lor, cum își vor așterne așa vor dormi”, a mai spus Flutur.



Recomandări

Deputatul AUR de Suceava Florin Pușcașu consideră că bugetul de stat pentru 2026 înseamnă condamnarea la sărăcie a comunităților locale

Virgiliu Vlăescu susține că actualul Guvern nu a avut în vedere interesele sucevenilor atunci când a decis construcția unui drum expres de la Suceava la Siret și nu a unei autostrăzi

Rectorul USV, Mihai Dimian, posibil ministru al Educației, spune că nu este și nu a fost membru al nici unui partid politic

Rectorul USV, Mihai Dimian, posibil ministru al educației, spune că nu este și nu a fost membru al nici unui partid politic
Rectorul USV, Mihai Dimian, posibil ministru al educației, spune că nu este și nu a fost membru al nici unui partid politic

Gheorghe Șoldan anunță că CJ Suceava va acorda carduri cadou pensionarilor cu pensii minime pentru cumpărături de Crăciun

Gheorghe Șoldan anunță că CJ Suceava va acorda carduri cadou pensionarilor cu pensii minime pentru cumpărături de Crăciun
Gheorghe Șoldan anunță că CJ Suceava va acorda carduri cadou pensionarilor cu pensii minime pentru cumpărături de Crăciun

Senatorul PSD de Suceava Ioan Stan consideră că tăierea salariilor din sistemul bugetar „la grămadă, cu toporul, nu este reformă!”