Flutur: Codul Eticii Vânătorești va stopa carnagiile



Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale pregătește un Cod al Eticii Vânătorești, care va fi inclus în Legea Vânătorii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ministrul Gheorghe Flutur a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă la Cluj, că acest cod de reguli are rolul de a stopa „carnagiile vânătorești”.
„Codul va spune că dacă vrei să fii vânător, trebuie să te lupți ca un vânător, nu să stai într-un buncăr de beton și să tragi. Perioadele de vânătoare și liniștea vânatului trebuie respectate, și, de asemenea, pledăm pentru conservarea faunei de vânătoare pe care o avem. Prioritatea nu este să scoatem la vânzare această faună, cu o mare valoare, ci să-i asigurăm continuitatea”, a spus Flutur.
La dezbaterile pe marginea Codului Eticii Vânătorești au fost invitate ONG-uri, vânători, pentru a aduce amendamente. Ministrul Flutur a estimat că noul cod va putea fi adoptat încă din primăvara anului viitor.