Flutur: Au fost confirmate 34 de focare de gripă aviară



Flutur: Au fost confirmate 34 de focare de gripă aviară
Flutur: Au fost confirmate 34 de focare de gripă aviară

Ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, a anunțat, luni, că Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală a confirmat 34 de focare de gripă aviară și există suspiciuni în alte 24 de cazuri.
Rezultatele finale ale analizelor pentru probele recoltate de la păsările din sectorul 4 al Capitalei vor fi cunoscute în cursul zilei de luni, a spus Flutur.
Cele 34 de focare de gripă aviară au fost confirmate în nouă județe.
Astfel, 19 focare au fost confirmate în județul Brașov (Hurez, Beclean, Făgăraș, Feldioara de Ucea, Șoarș, Dumbrăvița, Viștea de Jos, Codlea, Bod, Lovnic, Holbav, Veneția de Jos, Racoș, Stupini, Măieruș, Cristian, Recea, SC Drakom, SC Patiprod).
La acestea se adaugă câte unul în județul Covasna (Sita Buzăului), 4 în județul Vrancea (Găgești de Bolotești, Anghelești, Jorăști, Panciu), trei în județul Bacău (Beleghet de Agăș, Palanca, Mărgirești), unu în județul Buzău (Valea Lupului), două în județul Sibiu (municipiul Sibiu, Arpașu de Jos), două în județul Vâlcea (Stoilești, Horezu), unu în județul Neamț (Trifești), 1 în București (sectorul 2).
Numărul de suspiciuni este de 24, din care opt în Brașov (Bărcuț, Pârâu, Comana de Jos, Sâmbăta de Sus, Ucea de Jos, Vulcan, Sânpetru, Rotbav), două în Buzău (Pătârlagele, Florica de Mihăilești), trei în Vrancea (Unirea, Pietroasa de Bolotești, Focșani – porumbel sălbatic), două în Vâlcea (Galicea, Ocnele Mari), șase în Prahova (Ploiești – cu două locații, Urleta, Boldești-Scăieni, Tinosu, Poiana Câmpina), unu în Alba (Sântimbru), unu în Mureș (Sighișoara) și unu în București (sectorul 4).
Ministrul a mai precizat că au fost sacrificate păsările din 21 de focare, unde s-a realizat și dezinfecția. De asemenea, în alte 13 focare, sacrificarea păsărilor este în curs.
Flutur a mai afirmat că o parte din suspiciunile de gripă aviară comunicate duminică au fost confirmate luni, iar între timp au apărut suspiciuni și în alte județe, printre care se numără Mureș – localitatea Sighișoara și Focșani – județul Vrancea.
În același timp, ministrul a precizat că pentru probele recoltate de la păsările din sectorul patru al Capitalei, unde există suspiciunea de gripă aviară, analizele sunt realizate atât de Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală, cât și de Institutul Cantacuzino.
– Acuzații putere-opoziție la dezbaterile privind comisia de anchetă asupra gripei aviare
Dezbaterile din Camera Deputaților pe tema unei comisii de anchetă privind gripa aviară au generat dispute între reprezentanții PSD și cei ai PNL, care s-au acuzat reciproc pentru culoarea politică a patronilor de la cele două firme de păsări de la Codlea.
Deputații PSD au pledat pentru constituirea unei comisii speciale de anchetă pe tema gripei aviare, precizând că această propunere este susținută, prin semnătură, de circa 50 de deputați ai PSD și PRM.
Liberalul Ioan Ghișe a spus, însă, că PNL este de acord cu prezentarea în Parlament a unei informări din partea Ministrului Agriculturii, pe tema gripei aviare și, dacă se decide o comisie de anchetă, aceasta să fie constituită în cadrul Comisiei de agricultură a Camerei.
Ghișe a susținut că, din experiența parlamentară de până acum, într-o comisie parlamentară de anchetă, majoritatea parlamentară susține punctele de vedere ale miniștrilor, în timp ce opoziția îi incriminează și le cere demisia.
Deputatul liberal a arătat că, potrivit Regulamentului Camerei, nu se poate înființa o comisie specială de anchetă care să investigheze cauzele ce fac obiectul unei anchete judiciare. El a spus că, în prezent, se desfășoară o anchetă penală pe tema gripei aviare.
Deputatul PNL a apreciat că subiectul inițiat de opoziție are „rol politicianist” și „demagogic” și că opoziția, dacă vrea să-și facă „propagandă”, nu are decât să depună o moțiune.
Și deputatul UDMR Attila Kelemen a spus că „problema sanitar-veterinară nu trebuie politizată”. „Virusul nu are culoare politică”, le-a spus deputaților Attila Kelemen, după ce a apreciat că ministrul Gheorghe Flutur nu trebuie acuzat pentru existența gripei aviare în România.
Plenul Camerei Deputaților a respins, luni, propunerea PSD și a PRM privind constituirea unei comisii „speciale” de anchetă referitoare la modul în care au fost aplicate măsurile de prevenire a gripei aviare pe teritoriul României.
Împotriva unei astfel de comisii s-au pronunțat 130 de deputați, în timp ce doar 80 de parlamentari au fost „pentru”, iar doi s-au abținut.