Infrastructură

Flutur anunță că există garanții că va începe modernizarea drumului de la Suceava la Fălticeni

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că a primit asigurări din partea conducerii Direcției Regionale de Drumuri din Iași că anul acesta vor începe lucrările pentru modernizarea E 85, de la Suceava la Fălticeni. Gheorghe Flutur a spus că în momentul de față acest tronson al E 85 „arată foarte rău”, fiind necesare lucrări urgente pentru reabilitarea lui. Flutur a precizat că există promisiuni că lucrările vor începe în perioada următoare, existând fonduri alocate prin bugetul din acest an pentru o astfel de investiție. Pe de altă parte, Gheorghe Flutur a mai spus că a solicitat și a primit garanții că vor începe lucrări de modernizare și pe alte tronsoane de drumuri naționale din județ, respectiv pe DN 2E, spre Cacica, dar și în zona Spătărești.
Șeful administrației județene a mai declarat că a trimis și o scrisoare către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin care a solicitat un răspuns oficial cu privire la termenul la care este preconizată a se finaliza „bucățica” din șoseaua de centură a Sucevei rămasă neterminată. Gheorghe Flutur a precizat că în răspuns se precizează că în momentul de față au fost începute procedurile de achiziție publică pentru desemnarea constructorului care va realiza lucrările pentru finalizarea șoselei de centură.

Recomandări

Arestul modernizat al Poliției Suceava are sală cu geam opac între victime și autori și cameră pentru întâlniri private

Compania Loial Impex Suceava a construit noua centrală de cogenerare de înaltă eficiență a municipiului Oradea

Șoldan a solicitat lucrări imediate la podul peste râul Moldova din Cornu Luncii pentru ca circulația să se facă în condiții de siguranță

Șoldan anunță lansarea licitației pentru proiectul prin care va fi pus și mai mult în valoare spectaculosul Drum al Talienilor

Șoldan anunță investiții noi în modernizarea drumurilor județene și un nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina, la Izvoarele Sucevei