Fonduri

Flutur anunță că CJ implementează un proiect pentru specializarea personalului din învățământul special

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că instituția pe care o conduce va implementa în viitoarele luni proiectul de mobilitate „Perfecționarea personalului din învățământul special din județul Suceava în instituții similare din Voievodatul Podkarpackie”, din Polonia. Gheorghe Flutur a spus că proiectul are o valoare de 53.700 de euro și este finanțat prin Programul Erasmus+ al Uniunii Europene pentru educație, formare, tineret și sport.
Flutur a explicat că CJ Suceava va avea rol de beneficiar al proiectului și va conduce un consorțiu național de mobilitate al unităților de învățământ special din județul Suceava aflate în subordinea sa, respectiv Centrul Școlar de Educație Incluzivă Suceava, Grădinița Specială Fălticeni, Liceul Tehnologic Special Bivolărie, Școala Gimnazială Specială „Sf. Stelian” Rădăuți, Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei” Gura Humorului și Școala Profesională Specială Câmpulung Moldovenesc. Proiectul se va desfășura în parteneriat cu o școală și un centru școlar din Polonia.
Gheorghe Flutur a mai declarat că obiectivele proiectului au ca prioritate dezvoltarea profesională a cadrelor didactice și a personalului din domeniul învățământului special ce își desfășoară activitatea în unitățile de învățământ special din județul Suceava. Astfel, proiectul vizează îmbunătățirea nivelului de competențe și aptitudini cheie pentru 30 de persoane, personal didactic și didactic auxiliar din domeniul învățământului special, din unitățile de învățământ special din județul Suceava, prin efectuarea unei perioade de șapte zile de observare directă la locul de muncă, în școlile partenere din Polonia, și confirmarea acestor competențe prin acordarea unor Certificate de mobilitate Europass. Proiectul mai are în vedere și creșterea motivației cadrelor didactice și personalului din domeniul învățământului special în vederea îmbunătățirii activității profesionale și rămânerii în sistem.
Gheorghe Flutur a mai adăugat că proiectul va avea ca rezultat dezvoltarea resurselor umane performante pentru unitățile de învățământ special din județul Suceava, care se va transpune ulterior în creșterea nivelului educațional.

Recomandări

Experiență europeană de învățare la Colegiul Național „Mihai Eminescu”: profesorii descoperă noi perspective educaționale prin job-shadowing

Reprezentanții Facultății de Economie și Comunicare în Afaceri din cadrul ASE București, în mijlocul elevilor din Suceava

Șoldan anunță investiții noi în modernizarea drumurilor județene și un nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina, la Izvoarele Sucevei

Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, implicat într-o inițiativă europeană pentru educație incluzivă – participare la IDEATE Summer School

„Ziua Porților Deschise”, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei” Gura Humorului

„Ziua Porților Deschise”, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei” Gura Humorului
„Ziua Porților Deschise”, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei” Gura Humorului