Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, ieri, că perioada de aproape două luni de zile în care și-a luat concediu de odihnă pentru a coordona campania electorală a PD-L pentru Traian Băsescu a fost în cel mai eficient concediu din viața lui, deoarece a fost a doua campanie electorală pentru prezidențiale câștigătoare pentru Traian Băsescu.
„A fost o campanie electorală grea, mult mai grea decât cea din 2004, dar am o mulțumire, că în CV-ul meu politic este a doua campanie electorală pe care am coordonat-o și Traian Băsescu a câștigat alegerile. În 2004 eram alături de Vasile Blaga, acum alături de colegii din echipa de campanie de la PD-L”, a spus vicepreședintele PD-L.
El a arătat că Mircea Geoană a pierdut alegerile din cauza a patru puncte slabe, primul fiind vizita „absolut neinspirată” la Sorin Ovidiu Vântu, al doilea „filmulețul trucat de atac” care a venit de la un prieten al lui Geoană, Dinu Patriciu, al treilea „drumul fatal în balconul Operei de la Timișoara” și ultimul, că la dezbatere s-a văzut că acesta era „un om speriat, nepregătit” și care nu avea răspunsuri la întrebări.
Flutur a mai spus că PD-L a dovedit că este cel mai puternic partid, cu cea mai mare capacitate de mobilizare, ce a făcut față tuturor partidelor care s-au aliat împotriva lui Traian Băsescu.
PD-L se pregătește pentru alegerile din 2012
„S-a dovedit că nu televiziunile, institutele de sondaje și oameni cu bani pun președinți, ci populația României”, a spus Flutur.
Liderul PD-L a afirmat că revine din concediul pe care și l-a luat de la Consiliul Județean Suceava apreciind că „a fost cel mai eficient concediu din viața mea”.
În plan politic, Flutur a anunțat că „PD-L intră în linie dreaptă, se pregătește de guvernare și de crearea unei majorități stabile”, dar și pentru alegerile locale din 2012.
„Foarte serios pe asta vom pune accentul în perioada următoare, să găsim cei mai buni candidați de primar și aleși locali, ca să putem câștiga următoarele alegeri”, a mai declarat liderul democrat-liberal.
Satisfacție
Flutur: „Am avut cel mai eficient concediu din viața mea”
