Adeziuni

Flutur aduce în PLD trei „piese” grele



Flutur aduce în PLD trei „piese” grele
Flutur aduce în PLD trei „piese” grele

– Este vorba de șeful Inspectoratului Școlar Județean, Petru Carcalete (PNL), directorul Sucursalei Suceava a E.ON Moldova, Ilie Vasile (PSD) și doctorul Cristian Irimie (PSD)
– Președintele PNL Suceava, Ion Lungu, îi cere lui Carcalete, care a deținut funcția de vicepreședinte al organizației județene, să elibereze postul de la IȘJ
– Liderul organizației județene a PSD, Gavril Mîrza, consideră că plecarea lui Ilie Vasile și a lui Cristian Irimie „nu reprezintă o mare pierdere pentru partid”
Rândurile organizației județene a Partidului Liberal Democrat(PLD) s-au întărit cu trei „piese” grele, una de la PNL și două de la PSD. Este vorba de șeful Inspectoratului Școlar Județean, liberalul Petru Carcalete, directorul Sucursalei Suceava a E.ON Moldova, social democratul Ilie Vasile, și colegul său de partid doctorul Cristian Irimie. Cei trei și-au anunțat adeziunea la PLD ieri, într-o conferință de presă regizată de vicepreședintele provizoriu al partidului, Gheorghe Flutur.
Ilie Vasile, fost prefect PD în perioada 1996-2000, a declarat că a sosit timpul ca experiența sa profesională și politică să fie puse în slujba comunității, precizând că cel mai bine îl reprezintă PLD, partid care în opinia lui este singurul care are o strategie clară privind politica economică socială și de securitate națională pentru perioada post aderare. El a amintit de colaborarea foarte bună pe care a avut-o cu Gheorghe Flutur pe vremea când acesta deținea șefia Direcției Silvice Suceava, relație pe care a păstrat-o ulterior. „Am venit la niște prieteni în PLD”, a spus Ilie Vasile, care nu a uitat să menționeze că a fost mai discret politic pentru că a așteptat o clarificare a scenei politice. Timp în care, a spus el, a terminat un masterat în energie și mediu și și-a pregătit doctoratul. Ilie Vasile și-a anunțat demisia din funcția de consilier județean obținută în 2004 pe lista PSD, precum și din cea de președinte al Autorității Teritoriale de Ordine Publică. Locul lui în deliberativul județean va fi luat, din câte se pare, de Ioan Hanușteac.
Petru Carcalete, care a deținut funcția de vicepreședinte al PNL Suceava, a ținut să spună din start că se numără printre inițiatorii PLD la nivel județean. El a explicat că motivul pentru care a părăsit PNL este încălcarea statutului acestui partid prin repunerea nelegală în funcțiile politice a consilierului local Mihai Aurel Steiciuc și a viceprimarului Angela Zarojanu, sancționați în urmă cu doi ani de zile. „Gândindu-mă că mereu domnul Tăriceanu, când a fost la Suceava, a invocat respectarea acestui statut, am zis că el ne cere acest lucru, dar tocmai dumnealui nu respectă acest statut, așa că m-am gândit foarte bine și am constatat că nu mă regăsesc printre persoanele din actualul Comitet Executiv al PNL, persoane care nu fac cinste zic eu liberalismului în general”, a opinat Carcalete. El a menționat că nu va demisiona din funcția de șef al Inspectoratului Școlar pe care a obținut-o prin concurs, dar nici din cea de consilier local la Rădăuți, funcție pe care oricum o va pierde prin efectul legii administrației publice. „Aștept să mă dea afară”, a spus Carcalete.
Doctorul Cristian Irimie, fost director al Spitalului Județean Suceava, a declarat că a venit în PLD pentru a finaliza ceea ce a început în Inițiativa Social Liberală în anul 2000 alături de Gheorghe Flutur și Theodor Stolojan. „De acolo am pornit-o împreună din grupul Stolojan. Acolo ne-am întâlnit și acum am zis că să finalizăm ce am început atunci. În rest, am toată încrederea că orice nou început va fi de bun augur și va trebuie fiecare să ne dovedim capacitățile. Pentru asta am venit aici, nu pentru altceva”, a spus Irimie, care nu a uitat să amintească de relația bună pe care a avut-o și o are cu Gheorghe Flutur.
Președintele PNL Suceava, Ion Lungu, consideră că Petru Carcalete ar trebui să-și prezinte demisia din funcția de șef al Inspectoratului Școlar Județean. „Funcția respectivă a obținut-o cu sprijinul PNL și, atâta vreme cât nu mai are susținerea acestui partid, trebuie să părăsească și funcția”, a spus Lungu, care a adăugat că în cazul în care Carcalete nu va demisiona va face demersurile necesare pentru înlocuirea lui. Liderul social democraților suceveni, Gavril Mîrza, a declarat că respectă opțiunea politică a celor doi demisionari și apreciază că plecarea lor „nu reprezintă o mare pierdere pentru partid”. „La numărul și valoarea oamenilor din PSD nu este o mare pierdere. Cred că unii se vor bucura că vor putea ocupa niște funcții, în speță cea de consilier județean și de președinte al Autorității Teritoriale de Ordine Publică”, a spus Mîrza.



Recomandări

Biserica penticostală „Maranata” din Rădăuți va construi un liceu și o școală gimnazială în acest municipiu

Biserica penticostală „Maranata” din Rădăuți va construi un liceu și o școală gimnazială în acest municipiu
Biserica penticostală „Maranata” din Rădăuți va construi un liceu și o școală gimnazială în acest municipiu

Liderul AUR Suceava, Cătălin Axinte, consideră că intenția primăriei de a scoate la licitație parcările de domiciliu reprezintă un alt bir pus pe suceveni

Liderul AUR Suceava, Cătălin Axinte, consideră că intenția primăriei de a scoate la licitație parcările de domiciliu reprezintă un alt bir pus pe suceveni
Liderul AUR Suceava, Cătălin Axinte, consideră că intenția primăriei de a scoate la licitație parcările de domiciliu reprezintă un alt bir pus pe suceveni

Liturghie arhierească la împlinirea a trei decenii de la sfințirea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din municipiul Rădăuți

Liturghie arhierească la împlinirea a trei decenii de la sfințirea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din municipiul Rădăuți
Liturghie arhierească la împlinirea a trei decenii de la sfințirea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din municipiul Rădăuți