Președintele Ligii Aleșilor Locali din PNL și liderul liberalilor suceveni, Gheorghe Flutur, consideră că viitoarea Comisie Europeană va trebui să găsească cele mai bune politici strategice pentru ca rețeaua de autostrăzi să fie dezvoltată până la granița de est a Uniunii Europene. Prezent la Summitul Partidului Popular European de la București, eveniment la care a fost principalul organizator, președintele Consiliului Județean Suceava a susținut, în principal, necesitatea construirii de autostrăzi în regiunea Moldovei. La evenimentul de la București, desfășurat în prezența a peste 4.000 de aleși locali din Români și țări ale UE, a fost prezent și candidatul PPE pentru funcția de președinte al Comisiei Europene, Manfred Weber, și secretarul general al PPE, Antonio Lopez.
În cuvântul său de la Summitul liderilor locali și regionali ai Partidului Popular European, găzduit de Partidul Național Liberal, Gheorghe Flutur a vorbit despre necesitatea dezvoltării infrastructurii rutiere în cea mai săracă regiune din Uniunea Europeană, precum și despre cum consideră el că ar trebui să fie făcută viitoarea politică de alocare a resurselor la nivel european.
„Am un mesaj către prietenii mei care candidează pentru Parlamentul European. Eu m-am angajat la munca de jos, în rândul aleșilor locali ca președinte al unui consiliu județean din nordul țării. Vreau să ajungă mai multă Europă și la noi. Fie pe calea aerului, fie pe autostrăzi, fie pe căi ferate. Avem nevoie de mai multă Europă. Să știți că am investit mult. Și în sănătate, în învățământ, în turism și în clustere pe agricultură. Dar dacă investitorii ajung mai greu la tine este un handicap uriaș. Și îmi pare rău să vorbesc așa de la această tribună, dar vin dintr-o regiune care are doar 39% din media PIB-ului european. Deci o regiune modestă, săracă și cu zero kilometri de autostradă”, a declarat Gheorghe Flutur.
Flutur a amintit că la Suceava a fost construit un metru de autostradă în semn de protest
Liderul PNL Suceava a amintit faptul că vineri, 15 martie, în județul Suceava a fost inaugurat primul metru de autostradă din județ și din Moldova, însă acesta a fost un protest față de Guvernul țării, „un guvern care nu vrea să audă”.
Gheorghe Flutur a mai subliniat faptul că dacă la nivel național nu se va înțelege că trebuie deschisă și această zonă a țării către investitori, prin dezvoltarea infrastructurii, atunci se va accentua migrația forței de muncă. „E o zonă în care aproape un milion de oameni sunt plecați afară la muncă, iar familiile sunt despărțite. Sunt zone unde se nasc mai mulți copii de-ai noștri în Italia sau în Spania decât acasă. Este un negativ din punct de vedere demografic și atunci e necesară dezvoltarea acestui tip de infrastructură, a autostrăzilor. Și am discutat cu domnul Manfred Weber, de dimineață, ce pârghii ar putea exista să convingem să determinăm un Guvern național să facă astfel de investiții în infrastructură, să lege zonele sărace de celelalte părți ale țării. Și trebuie să găsim. Dacă nu vom găsi, Comisia Europeană trebuie să adopte politici strategice pentru dezvoltarea zonei până la granița de est a Uniunii Europene. Altfel, diferența dintre noi și celelalte regiuni este de 50-60% în minus, și ăsta nu e un lucru bun. Și chiar dacă facem absorbție de fonduri, dacă nu ai o legătură cu o autostradă nu este în regulă”, a spus Flutur.
El consideră că „aici trebuie să fie bătălia noastră”, respectiv găsirea unor soluții pentru a convinge autoritățile naționale, dar și găsirea unor pârghii la Bruxelles pentru a se ține cont de inițiativele de jos în sus. „Până acum s-a mers pe inițiativele de sus în jos. Unde sunt banii alocați s-au depus proiecte. La inițiativele de jos în sus să fie finanțate proiectele depuse. Cred că PPE trebuie să aibă un cuvânt mai mare de spus în viitoarea politică de alocare a resurselor”, a încheiat Gheorghe Flutur.