Îndemn

Flutur a solicitat intensificarea lucrărilor de salubrizare pe drumurile din județ



Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a solicitat intensificarea lucrărilor de salubrizare pe drumurile naționale, județene și comunale, precum și în parcări. Apelul lui Gheorghe Flutur a fost făcut atât către primarii din județ, cât și direcțiilor de drumuri naționale și județene. Flutur a subliniat că în zilele următoare județul Suceava va fi vizitat de un număr record de turiști și pelerini, având în vedere evenimentele care au loc la finalul acestei săptămâni, dar și cele de la începutul săptămânii viitoare. „Am solicitat în special cosirea și preluarea vegetației de pe marginea drumurilor și a șanțurilor, golirea coșurilor de gunoi și igienizarea parcărilor”, a spus șeful administrației județe. El a adăugat că în această acțiune sunt implicate administrațiile locale, Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Suceava, Secțiile Drumuri Naționale Suceava și Câmpulung Moldovenesc, precum și Direcția Silvică Suceava.
În perioada următoare, în județul Suceava au loc mai multe evenimente și festivaluri la care sunt așteptați să participe un număr mare de turiști și pelerini. Astfel, până duminică, 14 august, la Cetatea de Scaun a Sucevei are loc Festivalul de Artă Medievală „Ștefan cel Mare”. Începând de astăzi, 13 august, și până luni, 15 august, la Ciocănești va avea loc o nouă ediție a Festivalului Național al Păstrăvului.
Un număr mare de pelerini și turiști sunt așteptați să vină la manifestările „De hram în Bucovina”, din localitățile Putna și Cacica.
Programul evenimentelor de la Putna și Cacica
Pelerinii sunt așteptați la Putna încă de duminică seara, când de la ora 18:00 va începe slujba Privegherii la Praznicul Adormirii Maicii Domnului. Slujbele de luni, 15 august, vor începe la ora 7:00, cu slujba Sfântului Maslu și Acatistul Adormirii Maicii Domnului, iar de la ora 9:00 va începe Sfânta Liturghie.
Programul celebrărilor dedicate hramului și pelerinajului de la Cacica va începe tot duminică, 14 august, de la ora 10:00, cu celebrarea penitențială. La ora 13:30 este programată sosirea pelerinajului persoanelor consacrate și al tinerilor la sanctuarul catolic din Cacica, iar de la ora 22:00 va începe privegherea mariană, recitarea Rozariului și procesiunea cu lumânări în jurul sanctuarului. Slujbele de luni, de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului de la sanctuarul din Cacica, vor începe dimineață, la ora 6:00, iar de la ora 11:00 va începe Sfânta liturghie solemnă pontificală a hramului, cu venerarea icoanei Maicii Domnului din Cacica, încheiată cu procesiunea în jurul bazilicii. Anul acesta, la celebrările hramului sanctuarului de la Cacica a fost invitat și Preafericirea Sa Fouad Twall, patriarh latin al Ierusalimului. Tot pe 15 august, în comuna Cacica va fi organizată „Sărbătoarea Diasporei”, un spectacol folcloric extraordinar al Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu“, dedicat românilor din diaspora.
De precizat că tot duminică, 14 august, câteva sute de armeni din țară și din străinătate sunt așteptați să participe la hramul Mănăstirii Hagigadar.
Manifestările din perioada următoare vor continua cu Festivalul de rock „Bucovina Rock Castle” (18-20 august) și cu Festivalul Internațional de Film „UNICA” din Suceava (19-26 august).



Recomandări

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților i-a premiat pe elevii suceveni cu rezultate deosebite la Evaluarea Națională și la Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea 2025

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților i-a premiat pe elevii suceveni cu rezultate deosebite la Evaluarea Națională și la Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea 2025
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților i-a premiat pe elevii suceveni cu rezultate deosebite la Evaluarea Națională și la Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea 2025