Dezvoltare

Flutur a semnat contractul pentru extinderea terminalului Aeroportului „Ștefan cel Mare” Suceava

Gheorghe Flutur a semnat contractul pentru extinderea terminalului de pasageri al Aeroportului "Ștefan cel Mare"
Gheorghe Flutur a semnat contractul pentru extinderea terminalului de pasageri al Aeroportului "Ștefan cel Mare"

Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a semnat, ieri, contractul pentru execuția lucrărilor de extindere a terminalului de pasageri al Aeroportului Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava. Gheorghe Flutur a precizat că noul terminal al aeroportului va avea o suprafață desfășurată totală de 1.670 de metri pătrați. Potrivit contractului, vor fi realizate lucrări pentru extinderea în partea de nord a clădirii existente, care va cuprinde zonele de plecări și sosiri pentru pasagerii curselor externe, dar și încăperi conexe acestora, astfel încât activitatea personalului să se desfășoare conform legislației internaționale în domeniu. Gheorghe Flutur a precizat că noul terminal va asigura procesarea a 170 de pasageri/oră. Șeful administrației județene a spus că o altă clădire care va fi construită în cadrul aceluiași proiect va fi destinată pasagerilor pentru curse externe, putând fi procesați 86 de pasageri/oră. „Pentru terminalul sosiri curse interne, respectiv sala de recuperare bagaje, pe terenul adiacent clădirii, se va realiza un drum de legătură între platforma de îmbarcare/debarcare a aeronavelor și noua clădire pentru a permite transportul bagajelor. Practic, extinderea terminalului va elimina riscurile de încălcare a condițiilor de securitate generate de un flux comun, intern sau extern, la sosiri”, a declarat Gheorghe Flutur. El a declarat că realizarea lucrărilor de construire a noilor spații destinate pasagerilor va elimina disconfortul creat acestora, prin eliminarea cozilor lungi generate de dimensiunea redusă a sălii, precum și în zona de recuperare bagaje de cală datorită lungimii reduse a actualei benzi. „Prin extinderea terminalului de pasageri, Aeroportul «Ștefan cel Mare» va putea deservi un trafic de 560.000 de pasageri și minimum 340 de pasageri la ore de vârf”, a spus președintele CJ Suceava. Gheorghe Flutur a spus că valoarea investiției este de aproape 12,6 milioane de lei, iar lucrările vor fi realizate de firmele SC Societatea de Construcții Napoca SA, SC Uti Grup SA, SC Geo Arc SRL și SC Aero Project SRL. Lucrările trebuie finalizate în termen de 15 luni, din care trei luni pentru proiectare și un an pentru execuție.

Recomandări

Compania Loial Impex Suceava a construit noua centrală de cogenerare de înaltă eficiență a municipiului Oradea

Olimpiada „Tehnologii”. Viitorii specialiști se pregătesc pentru etapa națională a competiției

Olimpiada „Tehnologii”. Viitorii specialiști se pregătesc pentru etapa națională a competiției
Olimpiada „Tehnologii”. Viitorii specialiști se pregătesc pentru etapa națională a competiției

Liderul PSD Sorin Grindeanu va veni la Suceava pentru semnarea contractelor de execuție pentru construcția autostrăzii A7 Pașcani – Suceava

Gheorghe Șoldan le-a transmis oamenilor de afaceri suceveni că CJ are investiții de aproape un miliard de euro, criticând în același timp deciziile luate cu întârziere de Guvern

Nume mari ale muzicii folk vor fi prezente la ediția de anul acesta a Festivalului Național „Ridică-te Ștefane!” de la Putna