Flutur a semnat certificatul de urbanism, „actul de naștere” al Autostrăzii A7 pe tronsonul Suceava – Pașcani

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că a semnat, luni, certificatul de urbanism, „actul de naștere” pentru tronsonul Suceava – Pașcani al Autostrăzii A7, inclusiv pentru rețelele de utilități care vor fi construite. Gheorghe Flutur a precizat că certificatul a fost semnat pentru culoarul care traversează județul Suceava pe teritoriul administrativ al municipiului Suceava, orașelor Salcea, Dolhasca, Siret și al comunelor Fântânele, Udești, Verești și Dumbrăveni.
Flutur a explicat că documentația tehnică ce va fi realizată de firmele care au câștigat licitația organizată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere va prezenta soluții cu privire la stabilirea amplasamentului autostrăzii, respectiv coridorului de expropriere, soluția constructivă, respectiv caracteristicile tehnice, profil, structură, noduri, poduri, pasaje, viaducte etc.
Șeful administrației județene a adăugat că în documentația tehnică va include și dotările autostrăzii, ceea ce înseamnă parcări, spații pentru servicii, racordarea la rețelele de transport local, lucrări hidrotehnice, cum ar fi lucrări de protecție a albiilor, amenajarea torenților, dar și lucrări de consolidare a versanților, lucrări de drenaj, echiparea cu utilități, iluminat, alimentare cu energie electrică și apă, canalizare, telefonie, elemente de monitorizare, precum și semnalizări și marcaje. „Este încă un pas important pentru construcția viitoarei Autostrăzi A7, de la București la Siret, după ce acum două săptămâni am semnat certificatul de urbanism și pentru tronsonul de la Suceava la Siret, pe o lungime de 62,8 kilometri”, a declarat Gheorghe Flutur.
El a precizat că pentru emiterea certificatului de urbanism există avize de la toate primăriile localităților sucevene pe teritoriul cărora ar urma să treacă viitoarea autostradă.
De precizat că Gheorghe Flutur a solicitat CNAIR și proiectanților ca documentațiile de urbanism și exproprierile pentru tronsoanele Pașcani – Suceava și Suceava – Siret să se facă în regim de autostradă pe toată lungimea lor, oferind ca argumente faptul că traficul va crește foarte mult prin modernizarea punctului de trecere a frontierei Siret și prin deschiderea altor patru puncte de trecere a frontierei cu Ucraina. Gheorghe Flutur a solicitat conducerii CNAIR urgentarea elaborării documentațiilor pentru cele două tronsoane în regim de autostradă, cu finanțarea atât a proiectelor, cât și a execuției din fonduri europene.

Recomandări

Florin Pușcașu îi solicită premierului Bolojan demiterea ministrului Transporturilor pentru retrogradarea autostrăzii Suceava-Siret la nivel de drum expres

Virgiliu Vlăescu: „Retrogradarea autostrăzii către Siret la rangul de drum expres reprezintă un atac la șansa României de a participa la reconstrucția Ucrainei”

Șoldan după ce i-a prezentat ambasadorului Republicii Coreea, Kap-soo Rim, marile proiecte de dezvoltare din județ: „Sunt convins că Suceava va deveni tot mai atractivă pentru investitorii străini”

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stadii avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stații avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stații avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului