Flutur a semnat certificatele de urbanism pentru rețelele de gaz în Cornu Luncii și Rădășeni



Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a semnat, vineri, certificatele de urbanism pentru înființarea rețelelor de distribuție a gazelor naturale în comunele Cornu Luncii și Rădășeni. Gheorghe Flutur a spus că până în prezent a mai semnat aceleași documente pentru comunele Adâncata, Hănțești, Forăști și Valea Moldovei sau pentru Zamostea, Zvoriștea (satele aparținătoare Zvoriștea, Șerbăuți, Dealu, Buda, Stânca și Slobozia) și Bălcăuți (satele aparținătoare Bălcăuți, Gropeni, Negostina), pentru studiu de fezabilitate și pentru autorizarea lucrărilor de construcții.
„Continuă îndemnul meu și către ceilalți primari să depună proiecte pentru extinderea rețelei de gaze naturale. Sunt bani, dar va fi o bătălie mare pe aceste fonduri”, a spus Flutur. El a amintit că spre Vatra Dornei se lucrează deja la construcția magistralei de gaze naturale, iar în județul Suceava sunt multe localități care așteaptă gaz metan, mai ales acolo unde distanța până la magistrală nu este foarte mare. Președintele CJ Suceava a mai adăugat că deja sunt 37 de primării cu studiile de fezabilitate făcute pentru rețelele de gaze naturale. „Unul dintre principalele proiecte pentru perioada următoare va fi dublarea numărului de persoane din județul Suceava care să fie racordate la rețelele de gaze naturale”, a spus Flutur.



Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Primarul Gheorghe Fron a semnat contractul pentru extinderea rețelei de apă în patru sate ale comunei Cornu Luncii

Primarul din Cornu Luncii, Gheorghe Fron, a semnat contractul pentru extinderea rețelei de alimentare cu apă în patru sate ale comunei
Primarul din Cornu Luncii, Gheorghe Fron, a semnat contractul pentru extinderea rețelei de alimentare cu apă în patru sate ale comunei

Primarul Bogdan Loghin a semnat un contract de 4,27 milioane de euro pentru extinderea rețelei de apă și canal în Rădăuți

Rețeaua de apă și canalizare din Rădăuți se va extinde printr-un proiect de peste 4 milioane de euro
Rețeaua de apă și canalizare din Rădăuți se va extinde printr-un proiect de peste 4 milioane de euro