Colaborare

Flutur a pus bazele unor parteneriate în domeniul turistic și aeroportuar între Suceava și Austria

Gheorghe Flutur s-a întâlnit cu un grup de parlamentari din Austria
Gheorghe Flutur s-a întâlnit cu un grup de parlamentari din Austria

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că în perioada următoare vor fi dezvoltate parteneriate între județul Suceava și Austria, în special în domeniul turismului, al mediului de afaceri, dar și pentru dezvoltarea unor curse aeriene către această țară. Gheorghe Flutur s-a întâlnit la finalul săptămânii trecute, la Consiliul Județean, cu o delegație formată din mai mulți parlamentari austrieci, aflați într-o vizită oficială în județ. Grupul parlamentarilor austrieci a fost condus de președintele grupului de prietenie România – Austria din Parlamentul de la Viena, Harald Troch, din delegație făcând parte și președintele Asociației „Mihai Eminescu” din Austria, Laura Hant. La discuțiile de la Consiliul Județean au participat și primarul Sucevei, Ion Lungu, precum și reprezentanți ai unor instituții și organizații profesionale din județ. În debutul întâlnirii, Harald Troch a subliniat că această vizită în județ a constituit un excelent prilej de dezvoltare a relațiilor Austriei cu Suceava și cu România. „Am văzut și am învățat multe lucruri aici în județul Suceava”, a spus Harald Troch. El a declarat că „îl admiră” pe președintele CJ Suceava pentru modul cum susține și promovează Bucovina, precizând că în cadrul discuțiilor pe care parlamentarii austrieci le vor avea la București, la Ministerul Afacerilor Externe, vor aduce în discuție parteneriatele cu județul Suceava. La rândul său, Gheorghe Flutur le-a prezentat parlamentarilor din Austria cele două parcuri industriale care se înființează în județ. Este vorba despre parcul Bucovina 1, din apropierea Aeroportului Suceava, dar și de parcul industrial de la Siret, aflat la granița cu Ucraina. „Aceste două parcuri sunt menite să fructifice potențialul zonei și tradiția pe care a avut-o județul în anumite domenii, dar și să valorifice parteneriatul cu Universitatea Suceava pe domenii de cercetare, inovare și know-how”, a spus Flutur. El a precizat că în urma discuțiilor pe care le-a avut cu mai mulți parteneri germani, inclusiv la târgul Expo Real din Munchen, este tot mai clar că mediul de afaceri ar trebui să se îndrepte către locurile în care există forță de muncă, iar județul Suceava este un astfel de loc. „150.000 de suceveni sunt plecați în Diaspora și o parte ar putea reveni dacă aici ar găsi condiții, dacă ar exista activități care să le permită să câștige așa fel încât să ducă o viață decentă”, a spus Flutur. El a propus organizarea de întâlniri între oameni de afaceri din Suceava și Austria.
Flutur: Conducerile aeroporturilor din Suceava și Gratz se vor întâlni pentru dezvoltarea unui parteneriat
O altă propunere de parteneriat făcută de Gheorghe Flutur a fost în domeniul turismul, în general, și în turismul balnear, în special. Flutur a amintit că cele 10 pârtii de schi și 450 de pensiuni din județul Suceava, alături de peisaje și de celelalte atracții au contribuit și pot contribui în continuare la dezvoltarea turismului. „Cu privire la turismul balnear, împreună cu membrii delegației austriece s-a agreat realizarea unui schimb de experiență pentru Vatra Dornei și Cacica. De asemenea, tot legat de turism, împreună cu Universitatea Suceava s-a convenit ca studenții să facă practică atât în România, cât și în Austria”, a precizat președintele CJ Suceava. El a subliniat că tot la această întâlnire s-a convenit să aibă loc o întâlnire între conducerile aeroporturilor „Ștefan cel Mare” din Suceava și cel din Gratz, Austria. „O întâlnire atât pentru dezvoltarea aeroportului Suceava, cât și pentru identificarea de companii și zboruri noi care să opereze inclusiv din Suceava spre Austria. În acest sens, prin intermediul parlamentarilor austrieci, în perioada următoare va avea loc o întâlnire la nivelul conducerilor celor două aeroporturi, partea austriacă fiind interesată de realizarea unor zboruri și legături cu Suceava”, a arătat Flutur.
Prezent la discuții, primarul Sucevei, Ion Lungu, a adus în discuție infrastructura municipiului și posibilitățile de realizare a unor investiții în Suceava. El a precizat că în Suceava se implementează un sistem de transport electric și a adăugat că există posibilitatea de a se crea parteneriate în vederea realizării a două obiective de amploare, a doua rută ocolitoare a municipiului Suceava și un complex sportiv, investiții pentru care Guvernul nu a alocat fonduri, motiv pentru care există intenția dezvoltării unor parteneriate public-private.

Recomandări

Deputatul AUR Petru Negrea: „Guvernul tratează Parlamentul ca pe o simplă anexă, ignorând românii și dezbaterea democratică”

Un teren plin de bălării și clădiri în paragină, obiectul unei sesizări a președintelui României la Curtea Constituțională

Șoldan a solicitat, în prezența șefului Poliției de Frontieră și al Inspectoratului Teritorial din Sighet, mutarea sediului acestei instituții din Maramureș în Suceava

Gheorghe Șoldan vrea ca la Rădăuți să funcționeze Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava
Gheorghe Șoldan vrea ca la Rădăuți să funcționeze Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava

Covor asfaltic nou pe drumul județean dintre Mitocu Dragomirnei și Mănăstirea Dragomirnei. Șoldan: „Este un drum care nu a mai văzut asfalt din 2015”

Peste 50 de artiști urcă pe scenă la Iulius Mall Suceava pentru un concert caritabil: Direcția 5 și Nicolae Furdui Iancu, printre invitați