Președintele executiv al PLD, senatorul de Suceava Gheorghe Flutur (foto), a plantat 47 de brazi ca un omagiu adus domnitorului Ștefan cel Mare. Acțiunea a avut loc pe muntele Toaca din Gura Humorului, Flutur fiind ajutat de un grup de tineri din localitate. Liderul PLD a declarat că prin plantarea celor 47 de brazi a dorit să aducă un omagiu fostului domnitor al Moldovei, de la a cărui urcare pe tron s-au împlinit, joi, 12 aprilie a.c., 500 de ani. Flutur a reamintit că în anul 2004, când s-au împlinit 500 de ani de la moartea domnitorului Moldovei, a plantat 47 de stejari în curtea mănăstirii Dolhești, locul unde a fost înscăunat Ștefan cel mare. „În memoria marelui domnitor al Moldovei, am ținut să plantez cei 47 de brazi pe muntele Toaca, loc de unde se pot vedea două dintre mănăstirile reprezentative pentru județul Suceava, respectiv Voroneț și Mănăstirea Humorului”, a spus Flutur.






