Infrastructură

Flutur a participat la începerea lucrărilor de asfaltare a unui drum din comuna Horodnic de Sus

Gheorghe Flutur și Valentin Luță au fost prezenți la începerea lucrărilor de asfaltare a unui drum comunal
Gheorghe Flutur și Valentin Luță au fost prezenți la începerea lucrărilor de asfaltare a unui drum comunal

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost prezent joi, alături de primarul din Horodnic de Sus, Valentin Petrică Luță, la începerea unor ample lucrări de asfaltare a unor drumuri din această comună. Gheorghe Flutur a ținut să remarce faptul că Valentin Luță s-a dovedit a fi un primar care are o gândire de om gospodar. „După ce a tras rețele de apă-canal în peste 80% din comună, a finalizat mai multe poduri, acum trece la asfaltări. Astfel, vor fi asfaltați cu bani europeni 1,3 km de drum și alți 5,5 km vor fi asfaltați din fonduri proprii”, a spus Gheorghe Flutur. El a subliniat faptul că investițiile din comuna Horodnic de Sus reprezintă o poveste de succes în județul Suceava. „Sunt investiții realizate de o administrație cu un primar liberal care, chiar dacă s-a confruntat cu probleme de finanțare, a știut să facă ce trebuie pentru comună. Doar în acest an a terminat un dispensar comunal cu dotare la standarde europene și este pregătit să dea în folosință o casă de cultură, ceea ce pentru mediul rural reprezintă o realizare excepțională”, a spus Gheorghe Flutur. El a adăugat că îl va sprijini în continuare pe primarul din Horodnic de Sus pentru a duce la bun sfârșit investițiile pe care le are. „Am fost de fiecare dată alături de primarul Luță, așa cum sunt alături de toți primarii gospodari și voi continua să-i fiu alături, mai cu seamă că are o problemă cu niște restanțe ale vechiului guvern la plata unor lucrări făcute la Horodnic de Sus, prin PNDL”, a mai declarat Gheorghe Flutur.

Recomandări

Gheorghe Șoldan își dorește sprijinul Ministerului Dezvoltării pentru construirea unui nou stadion în județul Suceava

A furat o sumă considerabilă din casa medicului de familie al propriilor copii. Ulterior a ”vizitat” și locuința unui notar

Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți
Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți

167 de profesori și elevi de la școli din județ au prezentat momente artistice în centrul Sucevei, de Ziua Unirii Principatelor Române