Investiții

Flutur a inspectat modul în care se realizează proiectele europene din Ulma și Straja

Gheorghe Flutur a inspectat construcția unei clădiri din Ulma în care va funcționa „o școală de după școală”
Gheorghe Flutur a inspectat construcția unei clădiri din Ulma în care va funcționa „o școală de după școală”

Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a efectuat în cursul zilei de ieri o vizită de lucru la mai multe obiective de investiții de pe raza județului.
Prima oprire a fost făcută în comuna Ulma, acolo unde se realizează un proiect finanțat din fonduri europene, prin măsura 322 „modernizarea satului românesc”. Proiectul presupune betonarea drumului care leagă comuna Ulma de satele Lupcina și Măgura în lungime de 10,5 kilometri, afectat parțial de inundațiile din 2008. Potrivit spuselor lui Gheorghe Flutur, lucrările au început anul acesta și au ca termen de finalizare vara lui 2012. Șeful administrației județene a precizat că valoarea proiectului se ridică la peste două milioane de euro. Flutur a mai spus că pe lângă modernizarea drumului, fondurile europene vor fi folosite și pentru realizarea de apărări de maluri pe o lungime de peste un kilometru, reabilitarea căminului cultural din localitate și dotarea lui cu costume populare și instrumente muzicale, precum și construcția unei clădiri în care va funcționa „o școală de după școală”.
Președintele CJ Suceava le-a solicitat constructorilor să respecte cerințele de calitate pentru drumul care va fi betonat, arătând că de acesta vor beneficia aproximativ 1.700 de persoane din localitățile Lupcina și Măgura.
Investiții de opt milioane de lei în regularizarea cursului râului Suceava
Tot în Ulma, președintele CJ Suceava a inspectat și lucrările efectuate pentru regularizarea râului Suceava, în zonele în care s-au produs inundațiile din anul 2008. El a precizat că investiția se ridică la suma de opt milioane de lei (80 de miliarde de lei vechi) și este realizată prin Compania Națională „Apele Române”, fondurile fiind asigurate de Guvernul României, prin Ministerul Mediului. Flutur a arătat că fondurile sunt folosite pentru realizarea de apărări de maluri și diguri pe cursul râului Suceava, în localitățile Ulma, Brodina și Straja. „Avem aici o zonă care merită astfel de investiții. Interesul nostru este să modernizăm Valea Sucevei, mai ales că vrem să deschidem și punctul de trecere a frontierei din Ulma. De asemenea, vreau să precizez că în momentul de față se realizează investiții pentru dezvoltarea infrastructurii pe toată Valea Sucevei, și mă refer aici la drumuri, rețele de apă și canalizare sau stații de epurare”, a declarat Gheorghe Flutur.
El a adăugat că din aceste fonduri s-au realizat apărări de maluri pe o lungime de peste opt kilometri, investiția fiind în curs de realizare. Președintele CJ Suceava a mai precizat că va continua să solicite fonduri de la Ministerul Mediului pentru continuarea lucrărilor de regularizare a cursului râului Suceava. Asta în condițiile în care, spune Flutur, cele mai mari pagube produse de inundațiile din anul 2008 au fost provocate de râul Suceava în zona comunei Ulma.
Proiect de aproape 11 milioane de lei în comuna Straja
Tot în cursul zilei de ieri, șeful administrației județene a verificat și lucrările realizate printr-un proiect de modernizare a satului în comuna Straja, valoarea acestuia ridicându-se la aproape 11 milioane de lei. Primarul comunei Straja, Vasile Juravle, a declarat că proiectul presupune asfaltarea a patru kilometri de drumuri comunale, construcția unei rețele de apă și canalizare pe o lungime de 3,7 kilometri, a unei stații de epurare, precum și reabilitarea căminului cultural și construcția unei creșe. Vasile Juravle a spus că investițiile vor fi finalizate anul viitor.
„Sunt investiții extrem de importante și vreau să-i mulțumesc domnului Gheorghe Flutur pentru sprijinul acordat. De asemenea, vreau să subliniez că alte investiții importante pentru această comună au fost apărările de maluri care s-au construit în anii 2010 – 2011. Câte apărări de maluri s-au făcut în cei doi ani nu s-a făcut în istoria comunei”, a spus primarul din Straja.
La rândul său, președintele CJ Suceava a subliniat că atragerea fondurilor europene reprezintă o oportunitate pentru localitățile din mediul rural, acestea putând fi folosite pentru dezvoltarea infrastructurii. Gheorghe Flutur a arătat că proiectul realizat în comuna Straja este extrem de important, în condițiile în care deja există peste 1.000 de solicitări din partea locuitorilor pentru a se racorda la rețeaua de apă și canalizare.
În vizita sa la aceste proiecte, alături de Flutur s-a aflat și deputatul Gheorghe Coroamă.

Gheorghe Flutur a inspectat construcția unei clădiri din Ulma în care va funcționa „o școală de după școală”
Gheorghe Flutur a inspectat construcția unei clădiri din Ulma în care va funcționa „o școală de după școală”
Gheorghe Flutur a inspectat construcția unei clădiri din Ulma în care va funcționa „o școală de după școală”
Gheorghe Flutur a inspectat construcția unei clădiri din Ulma în care va funcționa „o școală de după școală”
Gheorghe Flutur a inspectat construcția unei clădiri din Ulma în care va funcționa „o școală de după școală”
Gheorghe Flutur a inspectat construcția unei clădiri din Ulma în care va funcționa „o școală de după școală”
Construcție Ulma
Construcție Ulma
Construcție Ulma
Construcție Ulma
Proiect de 11 milioane de lei pentru modernizarea Comunei Straja
Proiect de 11 milioane de lei pentru modernizarea Comunei Straja
Proiect de 11 milioane de lei pentru modernizarea Comunei Straja
Proiect de 11 milioane de lei pentru modernizarea Comunei Straja
Gheorghe Flutur a inspectat construcția unei clădiri din Ulma în care va funcționa „o școală de după școală”
Gheorghe Flutur a inspectat construcția unei clădiri din Ulma în care va funcționa „o școală de după școală”

Recomandări

Primăria Vatra Moldoviței a finalizat modernizarea a trei drumuri și construcția a două poduri în satul Paltinu

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor

Primăria Vatra Dornei a dotat toate unitățile de învățământ din municipiu cu mobilier nou și echipamente moderne printr-un proiect de peste 1,1 milioane de euro