Infrastructură

Flutur a inspectat lucrările la drumurile pe axa Suceava-Iași și în zona Cornu Luncii

Gheorghe Flutur a inspectat lucrările de modernizare a mai multor drumuri județene
Gheorghe Flutur a inspectat lucrările de modernizare a mai multor drumuri județene

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a inspectat, vineri, lucrările de modernizare a drumurilor județene de pe axa Suceava-Iași, precum și a celor din zona Cornu Luncii. Gheorghe Flutur a declarat că deja constructorii au început lucrările pe unul dintre cele mai importante drumuri din județ, pe axa strategică Suceava-Iași, respectiv pe tronsonul Suceava-Ipotești-Bosanci-Liteni-Dolhasca. Flutur a arătat că în momentul de față se lucrează deja la Liteni, precum și în orașul Dolhasca.
Pe de altă parte, președintele CJ Suceava a declarat că la Cornu Luncii se asfaltează porțiunea de drum județean dintre DN 2E și comuna Mălini, acolo unde se aplică două straturi de asfalt, folosindu-se o plasă de geotextil antifisură.
Gheorghe Flutur a adăugat că pe acest drum vor continua lucrările de asfaltare și pe tronsonul de la Cornu Luncii spre Horodniceni. În același timp, șeful administrației județene a precizat că instituția pe care o conduce a început și modernizarea drumului spre Mălini – Slatina. „Pentru anul viitor am pregătit modernizarea pe fonduri europene a întregului drum Fălticeni – Pocoleni – Horodniceni – Cornu Luncii – Baia și a drumului Mălini – Slatina – Valea Moldovei – Capu Câmpului – Gura Humorului. Aș dori să subliniez importanța deosebită a acestor drumuri și pentru turism – se face legătura zonei Fălticeni – Gura Humorului cu județul Neamț pe unul dintre cele mai frumoase trasee turistice”, a spus Gheorghe Flutur.
El a adăugat că la Cornu Luncii a discutat cu specialiștii și despre reabilitarea podului de peste râul Moldova, între localitățile Cornu Luncii și Mălini. „Constructorul a precizat că s-au finalizat lucrările la podul de peste râul Moldova de la Voroneț și urmează să înceapă la acest pod de la Cornu Luncii – Mălini. Vremea este bună, constructorii se țin de treabă, sunt în grafic, așa că în județ în aceste zile se lucrează pe mai multe șantiere de modernizare a drumurilor județene. Se lucrează la Rădăuți, Frătăuții Vechi, Frătăuții Noi, Bilca, Vicovu de Sus, se lucrează la Șaru Dornei, Panaci – Glodu, la drumul spre Rarău pe la Izvorul Alb, la Boroaia, Hârtop, Vulturești, Valea Glodului”, a declarat Gheorghe Flutur.
El a subliniat faptul că în cei patru ani din mandatul de președinte al CJ Suceava, în total s-au asfaltat peste 300 de kilometri de drumuri județene, astfel încât, în cea mai mare parte, „acestea au încep să capete cu adevărat contur de drumuri modernizate”.
„Avem motoarele turate la maximum și nu ne oprim aici. Am mai depus la ADR N-E încă cinci proiecte de modernizare pentru drumuri județene, pe care dorim să le finalizăm în următorii patru ani”, a încheiat Gheorghe Flutur.

Recomandări

Gheorghe Șoldan anunță că CJ Suceava lansează licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor la centura orașului Gura Humorului

Primăria Cornu Luncii și-a modernizat parcul auto cu un nou tractor multifuncțional, pentru deszăpeziri și echipament pentru cosit iarba

Șoldan: „Drumul Talienilor dintre Suceava și Neamț are potențialul să devină un traseu la fel de cunoscut și apreciat precum Transfăgărășan, Transalpina sau TransRarău”

Șoldan: „Drumul Talienilor dintre Suceava și Neamț are potențialul să devină un traseu la fel de cunoscut și apreciat precum TransRarău, Transalpina sau Transfăgărășan”
Șoldan: „Drumul Talienilor dintre Suceava și Neamț are potențialul să devină un traseu la fel de cunoscut și apreciat precum TransRarău, Transalpina sau Transfăgărășan”

Proiectul „10 pentru folclor”, la ceas aniversar. Zece ani de activități educative și spectacole remarcabile

Șoldan după ce i-a prezentat ambasadorului Republicii Coreea, Kap-soo Rim, marile proiecte de dezvoltare din județ: „Sunt convins că Suceava va deveni tot mai atractivă pentru investitorii străini”