Infrastructură

Flutur a dat startul lucrărilor de asfaltare a drumului Liteni – Roșcani – Vercicani, spre județul Botoșani

Flutur a fost prezent la începerea asfaltării drumului dintre Vercicani și Roșcani
Flutur a fost prezent la începerea asfaltării drumului dintre Vercicani și Roșcani

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, ieri, începerea lucrărilor de asfaltare pe drumul județean 208 C, în orașul Liteni, de la limita cu județul Botoșani, pe tronsonul prin Vercicani și Roșcani. Gheorghe Flutur a declarat că în această dimineață a ținut să le facă o surpriză locuitorilor din orașul Liteni, motiv pentru care Consiliul Județean Suceava a început lucrările de modernizare pe acest tronson de drum. „Vremea este încă favorabilă, motiv pentru care am vrut să le facem o surpriză locuitorilor orașului Liteni. Din acest motiv am început lucrările de asfaltare pe un tronson de drum de 4,4 kilometri, de la limita cu județul Botoșani, prin localitățile Vercicani și Roșcani, până în apropierea cu trecerea la nivel de cale ferată”, a declarat Gheorghe Flutur. El a spus că pe acest tronson va fi asfaltat și podul peste râul Suceava. Președintele CJ Suceava a precizat că lucrările pe acest drum erau absolut necesare în condițiile în care se afla într-o stare avansată de degradare. Din acest motiv, a spus Flutur, pe tot tronsonul care a intrat în reabilitare va fi turnat un strat dublu de asfalt. „Practic vom face legătura prin acest drum până la intrarea în orașul Liteni. La începerea lucrărilor am văzut că lumea era foarte mulțumită și surprinsă. Am cerut constructorului mobilizare maximă, starea vremii ne-a permis, iar astăzi lucrările sunt foarte avansate și vreau să le finalizăm în aceste zile. Puțini credeau că vom reuși să terminăm în acest an reparațiile la acest drum. Sunt mulțumit că am reușit să includem pe lista drumurilor reparate în acest an și acest drum, și să le aducem astfel o bucurie oamenilor de aici. Și sper că în cel mai scurt timp vom putea să anunțăm o altă surpriză, și anume modernizarea pe fonduri europene a drumului Dărmănești – Suceava – Bosanci – Udești – Liteni – Dolhasca – limita cu județul Iași”, a declarat Gheorghe Flutur, care a adăugat că pe raza județului, lucrările pentru acest drum au fost împărțite în două tronsoane.
Flutur: În momentul de față se analizează ofertele pentru modernizarea drumului Dărmănești – Suceava – Dolhasca – Iași
Președintele CJ Suceava a mai afirmat că pentru acest drum „nu mai suntem la mâna Consiliului Județean Iași”, fiind organizate deja licitațiile pentru cele două tronsoane ale acestui drum de pe raza județului Suceava. Au fost depuse oferte, acestea fiind în evaluare. Gheorghe Flutur a declarat că pentru modernizarea acestui drum costurile au crescut cu aproximativ 15 milioane de euro, ca urmare a aplicării prevederilor OUG 114/2018. Flutur a spus că pentru a acoperi această sumă Consiliul Județean Suceava a contractat un împrumut.
În același timp, președintele CJ Suceava a declarat că la ora actuală au început lucrările de asfaltare pe un nou tronson de drum, pe o porțiune de 9 kilometri, de la Stulpicani spre Ostra. El a adăugat că se lucrează și pe drumul județean din Câmpulung Moldovenesc, pe Izvorul Alb, spre Rarău, dar și pe drumul de la Pleșa, care face legătura dintre Mănăstirea Humorului și Cacica, unde s-au turnat casete pentru șanțuri. Șeful administrației județene a mai declarat că se lucrează în comuna Boroaia, dar și la Slatina, pentru modernizarea tronsonului Slatina – Găinești, precum și pe tronsonul de la Hârtop la Vulturești.

Flutur a fost prezent la începerea asfaltării drumului dintre Vercicani și Roșcani
Flutur a fost prezent la începerea asfaltării drumului dintre Vercicani și Roșcani
Flutur a fost prezent la începerea asfaltării drumului dintre Vercicani și Roșcani
Flutur a fost prezent la începerea asfaltării drumului dintre Vercicani și Roșcani

Recomandări

CNAIR lansează licitația pentru tronsonul Bălcăuți-Siret al drumului expres spre Ucraina, care va avea rol militar și civil

Șoldan anunță o creștere a numărului de pasageri pe Aeroportul Suceava, precum și investiții majore pentru dezvoltarea acestuia

Extinderea aeroportului din Suceava, aprobată de consilierii județeni și prognozată a fi finalizată în 3 ani