Flutur a atras atenția Guvernului asupra măsurilor pe care trebuie să le ia pentru combaterea efectelor inundațiilor



Președintele Organizației Județene Suceava a PNL, senatorul Gheorghe Flutur
Președintele Organizației Județene Suceava a PNL, senatorul Gheorghe Flutur

Președintele Organizației Județene Suceava a PNL, senatorul Gheorghe Flutur, a acuzat Guvernul condus de liderul PSD, Victor Ponta, că a abandonat mai multe investiții importante din județul Suceava pentru prevenirea inundațiilor. Gheorghe Flutur s-a adresat plenului Senatului atrăgând atenția asupra măsurilor urgente pe care trebuie Guvernul trebuie să le ia pentru prevenirea și combaterea efectelor inundațiilor în județul Suceava și în țară. Flutur a atras atenția că în ultimii ani, România s-a confruntat cu grave inundații, viiturile produse pe cursurile de apă interioare afectând toate județele țării. „Au fost inundate localități, zeci de persoane au decedat, iar alte zeci de mii au fost evacuate. Au fost distruse sau grav avariate case și anexe gospodărești, precum și obiective social – economice. Printre lucrările de infrastructură afectate se numără drumuri naționale, județene și comunale, cale ferată, poduri și podețe și construcții hidrotehnice cu rol de gospodărire a resurselor de apă și de apărare împotriva inundațiilor. Valoarea totală a pagubelor depășește 5 miliarde lei, numai pe cursurile de apă interioare”, a spus Gheorghe Flutur.



Recomandări

Șoldan, după întâlnirea pe Moldova a PSD, în prezența lui Sorin Grindeanu: „Este clar că direcția actualului Guvern este greșită și trebuie făcută o schimbare”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare
Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare

Deputata AUR Veronica Grosu atrage atenția asupra alocărilor de bani insuficiente din partea Guvernului pentru prevenția și identificarea timpurie a bolilor