Președintele PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, a anunțat sâmbătă, în mod oficial, că va candida din nou pentru președinția Consiliului Județean Suceava, fiind decis să se întoarcă la conducerea administrației județene deoarece a constatat că toate marile proiecte de dezvoltare sunt blocate de actuala guvernare. Gheorghe Flutur a făcut acest anunț la o întâlnire electorală care a avut loc în sala mare a Casei de Cultură din Suceava, la care au fost prezenți peste 1.000 de membri și simpatizați ai PDL, precum și prim-vicepreședintele acestui partid, Cătălin Predoiu, europarlamentarul Monica Macovei, liderul Organizației Municipale Suceava a PDL, deputatul Ioan Balan, prim-vicepreședintele PDL Suceava, Orest Onofrei, candidat pe un loc considerat eligibil la alegerile europarlamentare, și deputatul Sanda-Maria Ardeleanu. În timpul discuțiilor pe teme electorale, în cadrul cărora s-a vorbit și despre întoarcerea liderului democrat-liberalilor suceveni la conducerea CJ Suceava, Gheorghe Flutur le-a spus celor prezenți: „Mă așteptați în 2016? Vin!” Flutur le-a spus că proiectul său pentru județul Suceava va fi ca Bucovina să fie susținută pentru a deveni pol de dezvoltare turistică, pentru a putea beneficia de fonduri europene pentru dezvoltare.