Relația pe linie profesională care a existat în ultimii doi ani și jumătate între prefectul Florin Sinescu și primarul din Udești, Săvel Botezatu, s-a dovedit una nefastă pentru ambele persoane. De la subiectul controversat al încetării mandatului lui Săvel Botezatu, pe care prefectul de Suceava l-a pus în aplicare abia la începutul acestui an, și până la implicarea în acordarea de subvenții de către APIA Suceava, toate contactele dintre cei doi aveau să le aducă numai necazuri. În timp ce prefectul Florin Sinescu a petrecut 24 de ore în arest preventiv, iar acum este cercetat în libertate sub control judiciar, primarul din Udești se află în arest preventiv de aproape trei luni, iar toate încercările sale de a căpăta un regim mai puțin restrictiv s-au dovedit ineficiente. Referatul cu propunerea de arestare a prefectului de Suceava cuprinde mărturii și detalii ale acestei relații cu urmări nefericite pentru prefect și primar.
Ce spune secretarul comunei Udești
Unul dintre martorii care au dat declarații în dosar este secretarul comunei Udești, Vasile Cristinel Plăcintă. Acesta a menționat că devenise ca un ghimpe pentru Săvel Botezatu, motiv pentru care i s-a cerut să demisioneze. În plus, Plăcintă mai invocă și faptul că primarul din Udești l-ar fi sprijinit pe prefectul Sinescu în achiziționarea unui autoturism, aspect care nu se bazează însă pe probe concrete, ci doar pe zvonuri.
„Precizez că Botezatu Săvel Viorel, de câte ori era în discuție la ședințele Consiliului Local Udești faptul că se află în conflict de interese, afirma față de toți consilierii că lui nu o să-i facă nimeni nimic, dând de înțeles că are relații sus puse, fiind cumătru cu președintele Consiliului Județean, Nechifor Ioan Cătălin, cumătrul său fiind cel care l-a ajutat să fie prefect pe Sinescu Florin. Precizez faptul că pentru primarul Botezatu Săvel Viorel eram ca un ghimpe și dorea cu orice preț să mă îndepărteze pentru a-și putea duce la îndeplinire activitățile ilegale, însă nu avea susținere de sus. Chiar după alegerile din iunie 2012, primarul Botezatu Săvel m-a chemat la el în birou și mi-a spus să-mi dau demisia deoarece nu poate lucra cu mine, pentru că eu spun tot timpul NU la ilegalitățile pe care dorea el să le facă. În octombrie 2012 am fost chemat pentru prima dată de Sinescu Florin la biroul lui și mi-a spus că primarul de la Udești face presiuni asupra lui să-mi găsească un alt loc de muncă deoarece nu poate lucra cu mine. M-am simțit umilit când am auzit acestea de la Sinescu Florin, după 16 ani de activitate la Primăria Udești. Acesta îmi găsise deja un alt loc de muncă, propunându-mi să mă mut la Primăria Moara tot ca și secretar. În primă fază nu am dat nici un răspuns, însă după ce m-am gândit și mi-am dat seama că se poate și mai rău, am acceptat acest post, însă nu cunosc care au fost cauzele pentru care nu am mai fost mutat, rămânând tot la Primăria Udești”, a arătat secretarul Vasile Cristinel Plăcintă.
„Botezatu Săvel țipa la prefect și îl amenința că dacă îl dă afară îi arată el lui”
În referatul cu propunerea de arestare preventivă a prefectului de Suceava este invocat și un eveniment din luna martie a anului 2013. Un martor din cadrul Palatului Administrativ Suceava a povestit că Săvel Botezatu îl lua de sus pe prefect și nu ar fi ezitat să-l amenințe.
„În luna martie 2013, pe când eram angajat ca șef serviciu administrativ la Consiliul Județean Suceava, am auzit gălăgie la etajul 2, unde este situată Instituția Prefectului. Ajungând la etajul 2 al clădirii am observat că Botezatu Săvel țipa la prefect și îl amenința că dacă îl dă afară îi arată el lui. Cred că era vorba despre ANI și prefectul i-a spus primarului că trebuie să-l dea afară din funcția de primar. Pe holurile Prefecturii erau ieșiți mai mulți angajați pentru a vedea despre ce este vorba. Nu am stat la cearta dintre cei doi, având în vedere relațiile mele cu Botezatu Săvel, care vede un dușman în mine, având în vedere faptul că am candidat la funcția de primar la campania din 2012. Acesta mă amenința mereu încă din 2012, de când cumătrul său Nechifor Ioan Cătălin a ajuns președintele Consiliului Județean a continuat amenințările, afirmând că eu și soția mea nu vom mai avea serviciu niciodată în județul Suceava. Aceste amenințări mi le spunea în față și s-au materializat în sensul că am fost demis din funcția de șef serviciu administrativ de la Consiliul Județean, în luna octombrie 2013. Am fost chemat atât de Nechifor Cătălin, cât și de vicepreședintele Alexandru Rădulescu, care mi-au spus că trebuie să plec. Apoi am fost chemat de Beldiman Mihaela – șef serviciu resurse umane și Sârghi Doru – consilierul personal al lui Nechifor Cătălin, care mi-au spus la fel că trebuie să plec. Începând cu data de 31.10.2013 am început să lucrez la Primăria Rădăuți, însă ca urmare a intervențiilor lui Nechifor Cătălin și Botezatu Săvel am fost dat afară și de acolo, pe motiv că nu corespund studiilor, lucru care nu era real”, a arătat Mihai Moraru, fost primar al comunei Udești.
Corpul de Control al ministrului Afacerilor Interne spune că prefectul trebuia să-l elibereze din funcție pe Săvel Botezatu
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție Suceava spun că prefectul nu a pus în aplicare, cu bună știință, ordinul de încetare a mandatului de primar al lui Săvel Botezatu. În sprijinul acestei idei este adus un raport al Corpului de Control al ministrului Afacerilor Interne, întocmit la cererea procurorilor anticorupție.
„Prefectul județului Suceava ar fi avut obligația să emită ordin de eliberare din funcție a primarului comunei Udești, în temeiul art. 25 din Legea nr. 176/2010, și să-l decadă pe acesta din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de trei ani, și nicidecum să constate încetarea mandatului înainte de termen a acestuia, încetare care este reglementată de Legea nr. 215/2001, Legea nr. 393/2004 și Legea nr. 161/2003, acte normative care nu prevăd această sancțiune disciplinară pentru conflictul de interese. Pe cale de consecință, apreciem, în sensul în care am înțeles să interpretăm art. 25 din Legea 176/2010, că prefectul județului Suceava, Sinescu Florin, nu și-a respectat în totalitate atribuțiile prevăzute de lege, în sensul că nu a pus în executare Sentința civilă nr. 286/01.10.2012, prin care se mențin cele constatate de către ANI prin Raportul de Evaluare. De altfel, și Curtea Constituțională a României, în Decizia nr. 108/2014 asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească (reprezentată de către Curtea de Apel Suceava) și autoritatea executivă (reprezentată de către Guvernul României, prin prefectul Sinescu Florin), a menționat faptul că problema nerespectării hotărârilor judecătorești este una extrem de gravă, în condițiile în care executarea hotărârilor judecătorești reprezintă principiul fundamental al statului de drept”, sunt concluziile Corpului de Control al MAI.
„A adresat, de față cu prefectul, expresii amenințătoare la adresa celor două funcționare APIA Suceava”
Și în ceea ce privește subvențiile obținute de Primăria Udești, și mai apoi de Asociația Oadici, există declarații ale martorilor din care rezultă că Săvel Botezatu a pus presiune pe funcționari ai APIA Suceava, respectiv pe directoarea de la acea vreme a instituției, Angela Coroleucă, și pe o altă salariată, Nicoleta Cheler. O parte dintre amenințări au fost directe, iar altele s-au consemnat chiar în biroul prefectului de Suceava, fără ca acesta să intervină pentru a-l tempera pe primarul din Udești.
„Prefectul Sinescu Florin a procedat la chemarea numitei Coroleucă Angela, director la APIA Suceava, și a numitei Cheler Nicoleta, șef serviciu MS-IT, la sediul Prefecturii, în biroul său, cu dosarul de subvenții al CL Udești, împrejurare în care le-a cerut explicații neoficiale celor două funcționare cu privire la dosarele de subvenție APIA ale CL Udești și cu privire la refuzul APIA de a efectua plata subvenției către Consiliul Local Udești, de față la discuții asistând și primarul Botezatu Săvel Viorel. Acesta a avut permisiunea prefectului de a interveni liber și brutal în timpul discuțiilor, adresând de față cu prefectul expresii amenințătoare la adresa celor două funcționare APIA Suceava, conduită din care rezultă clar intenția primarului Udești de a demonstra că este susținut în demersurile sale ilegale de factori politici”, se arată în referatul de arestare formulat de DNA față de prefectul Florin Sinescu.
„A fost (n.r. – Săvel Botezatu) coșmarul meu pe perioada celor trei ani”
La dosar există și mărturia Angelei Coroleucă, directoarea de atunci a APIA Suceava. Aceasta a povestit cum a fost vizitată de Săvel Botezatu și cum s-a derulat întâlnirea. O altă declarație îi aparține Nicoletei Cheler, angajată a APIA Suceava.
„S-a prezentat domnul primar Botezatu Săvel Viorel, care a folosit un limbaj violent și m-a amenințat că trebuie să-i primesc dosarul. I-am explicat și lui să sunt schimbări și că nu se mai poate, ca în anii 2007-2009, la care acesta mi-a răspuns că îmi va demonstra că va primi bani de la APIA, iar eu i-am replicat că va primi bani dacă respectă legea. I-am indicat ordinul nr. 246/2008 cu modificările din anul 2010 și lista cu documente care era obligat să le prezinte la depunerea dosarului. Tot atunci Botezatu Săvel Viorel mi-a spus că dacă aș fi angajata lui m-ar da afară. Atitudinea lui a manifestat-o în biroul nr. 4 în fața colegilor mei… Botezatu Săvel Viorel m-a amenințat de câteva ori (fiind coșmarul meu pe perioada celor trei ani)… În primăvara anului 2012, respectiv după căderea Guvernului Boc, am fost sunată de către Botezatu Săvel Viorel pe telefonul fix și amenințată din nou, spunându-mi că a ieșit soarele și pe cărarea lui și că îmi va demonstra că el va câștiga toți banii pe care nu i-am dat, precum și cei pe care îi va cere ulterior. Având în vedere că în vara anului 2012 au crescut amenințările și presiunea la adresa mea din partea lui Botezatu Săvel Viorel, am trimis către APIA Central o copie a dosarului și o adresă, prin care am cerut un punct de vedere privind gestionarea dosarului Udești”, a povestit Nicoleta Cheler.