În toamna acestui an, prin intermediul unui articol semnat de colega mea Dana Humoreanu, am aflat că la Șerbăuți, la aproximativ 30 de kilometri de municipiul Suceava, există un doctor „exotic”. Așa l-a numit.
Florin Haidamac. Medic la țară de 14 ani, „în linia I”.
Rebeca, fetița care a zâmbit prima oară după doi ani
La vremea respectivă, doctorul Haidamac se zbătea să salveze viața unei fetițe în vârstă de 2 ani, Rebeca, ce s-a născut cu o malformație cardiacă. Părinților Rebecăi li s-a spus de la Iași că dacă nu își duc copila la operație, cât mai repede, nu mai are mult de trăit.
Intervenția chirurgicală, însă, ajungea la aproximativ 10.000 de euro, bani pe care părinții Rebecăi, care locuiau cu bunăvoința unui consătean într-o casă bătrânească, nu aveau sub nici o formă de unde să-i adune.
Disperarea pentru ei era cu atât mai mare cu cât au mai avut o fetiță care a murit la cinci zile de la naștere, tot din cauza unei malformații la inimioară.
„Nu mai aveam speranțe”, mărturisea mama Rebecăi, Corina Matei.
Salvarea lor a venit însă de la medicul din sat, Florin Haidamac.
Florin își amintește perfect ce anume i-a atras atenția când Rebeca a intrat pe ușa cabinetului său.
„Privirea. Nu ai mai văzut așa ceva… stătea pe canapea și se uita fix la mine. Tristă. Înfiorător. Și atunci a fost, nu știu, ca un declic… zic nu, trebuie să te implici, fetița aia putea muri. Nu, eu nu pot să stau, deci nu, nu pot nici ca om, nici ca medic, pentru o chestie legată de bani, nu am vrut să accept sub nici o formă”, îmi povestea doctorul.
La rândul lui tatăl unui băiețel în vârstă de 11 ani, Florin Haidamac a provocat atunci o avalanșă. A scris pe blogul său (Blogul Vindecătorului) despre drama Rebecăi, povestea tristă a fetiței a fost preluată de Monitorul de Suceava, apoi de alte publicații și televiziuni sucevene, și, în scurt timp, inima bolnăvioară a micuței bătea la unison cu alte sute de inimi.
Pe esplanada Casei de Cultură Suceava a fost organizată o acțiune la care au participat zeci de oameni și au dansat pentru Rebeca. S-au făcut donații și… „Surpriza mea a fost imensă când în două săptămâni și un pic de campanie am strâns toată suma”, era fericit doctorul.
Operația a decurs cu succes, într-o clinică din București, iar la întoarcerea acasă, Rebeca și mama ei au trecut pe la dispensarul din sat: „A fost primul moment când a zâmbit și a făcut pa… atunci a fost primul moment când am văzut-o că zâmbește și i s-au schimbat ochii, i s-a schimbat privirea”, continuă Florin.
„În luna asta ce-mi cumpăr, mâncare sau medicamente?”
Florin Haidamac este și scriitor și are deja mai multe cărți scoase. Una dintre ele, „Dispensarul SF”, mi-a atras în special atenția. Mi-am dat seama că „Dispensarul SF” e chiar locul lui de muncă, în Șerbăuți. Acolo, chiar e un dispensar science-fiction. La propriu.
Pacienții nu zboară, asistentele nu se încarcă la priză, iar medicamentele sunt din cele obișnuite. Doctorul, însă, pare de pe altă lume.
Puțin bâlbâit, cu ochii când verzi, când albaștri, domnu’ doctor, cum îl știe toată comuna, scrie și vindecă. Atât la cabinet, cât și pe internet sau pe hârtie, prin eseurile ori cărțile sale.
Îmbracă halatul de medic, însă nu înghite sistemul: “Dacă suntem în stare să trimitem oameni pe Lună și sonde pe Marte, nu înțeleg de ce nu suntem în stare să asigurăm tuturor celor care au nevoie accesul la servicii medicale de înaltă performanță și nu mă refer la ecografie și două, trei analize pe care ți le decontează statul. Eu am pacienți care au 3 milioane (de lei vechi – n.r.) pensie și sunt unele luni sau unele situații în care au nevoie de tratament de 5 milioane. De unde? Și atunci își pun întrebarea: în luna asta ce-mi cumpăr, mâncare sau medicamente?”
„Domn’ doctor l-a înviat din morți”
Într-o dimineață de noiembrie, l-am rugat să ne ia și pe noi la una, două consultații la domiciliu.
Pe drum, mai stăm de vorbă. Îmi povestește că, inițial, după ce a terminat rezidențiatul, a venit la Șerbăuți, așa, „să-și facă mâna”. Un an, maxim doi, se gândea el. Au trecut 14 de atunci.
Ne amuzăm teribil când îmi povestește prima zi a lui de medic la țară, la Șerbăuți.
Era prin… se gândește puțin… prin 2001. Avea 27 de ani.
S-a îmbrăcat la costum, la cravată, că așa credea el că ar fi trebuit să arate un doctor, numai că Dacia pe care o avea atunci nu a vrut să pornească în acea dimineață. Așa că, n-ai ce-i face, hai cu autobuzul. La cabinet îl aștepta un sătean, rugându-l să meargă să consulte un bolnav la domiciliu. „Ai mașină?”, întreabă doctorul. „N-am”, îi răspunde săteanul. „Și am mers cu faetonul. Imagine foarte faină, eu la cravată, la sacou, în pantofi, prin noroaie… domn’ doctor”, râde cu poftă medicul.
Ajungem la prima casă, a lui nea Gheorghe. Cu o lună în urmă, familia se pregătea deja de înmormântare. Bătrânul abia sufla, iar rudele i-au aprins lumânările la căpătâi și s-au pus pe bocit. L-au chemat pe doctor, așa, să fie cu sufletul împăcat.
„Avea o bronhopneumonie. I-am dat tratament și acum e mult mai bine”, îmi spune Florin înainte de a intra în casă.
De la ușă, mătușa Elisabeta, soția lui nea Gheorghe, ne explică: „Domn’ doctor l-a înviat din morți. E bun domn’ doctor, pe toată lumea aud că vindecă”.
Bătrânii din colivie
Ne continuă drumul spre o altă casă. De la asfalt, trecem la drumuri de țară, cu glod, gropi, denivelări, ulițe înguste și înfundate. Mașina trosnește, iar doctorul scapă o înjurătură. „Am patru Dacii rupte pe drumurile astea – continuă doctorul. Mașina asta e tot a mea. Eu merg cu mașina mea, asistentele, când e nevoie, cu mașinile lor. Asta e medicina la țară. Ploaie, vânt, ninge, grindină, tot ce vrei tu, trebuie să te duci să rezolvi treburile, exact ca pe front, în linia I. Tu ești primul ostaș care merge la locul faptei. La 30 de kilometri de cel mai apropiat spital, deciziile tale pot face diferența între viață și moarte. Mie îmi place ceea ce fac. Nu mă lamentez: stai să vezi că ce greu e… e greu, într-adevăr, dar dacă vrei să muncești, muncești, dacă nu, lasă pe altul, bă. Dacă voiai să ai o viață liniștită, te făceai ceasornicar”. Asta visa să se facă când era mic: ceasornicar. Nu i-a ieșit.
Oprim la poarta unei case. Grăbit, coboară, închide mașina și uită de mine. Portiera e blocată și mă salvează colegul meu operator, care a înțeles cu greu ce-i cu semnele disperate pe care i le făceam.
O nouă casă, o nouă consultație. Doi bătrâni de peste 80 de ani. Ambii paralizați după atacuri vasculare cerebrale. El de aproape cinci ani, ea, în urmă cu un an. Nici unul dintre ei nu mai poate vorbi. Bătrâna are lacrimi în ochi și îi întinde doctorului mâna să o consulte.
Chiar la intrarea în camera bătrânilor observ o colivie cu canari și realizez că bătrânii au și ei cam aceeași soartă. Închiși de boală într-o colivie.
Când ieșim afară, doctorul își aprinde agitat o țigară. Imaginea bătrânei neputincioase, cu ochii în lacrimi, nu te poate lăsa indiferent: „Măi omule, mergea, venea la cabinet pe jos, erau minus 25 de grade, nu conta, bătrâna era la mine la cabinet”.
„Poți să rămâi singur pe lume în 5 minute, nu-i greu”
Doctorul Florin Haidamac are în grijă 2.300 de pacienți, în mare parte copii și bătrâni, tinerii și bărbații în putere fiind plecați în marea lor majoritate la muncă, în străinătate.
„Un om când are o problemă medicală, prima ușă pe care o deschide e ușa mea. La mine aicea, la 30 de kilometri de spital, la cine să apelez. Mie mi-l aduce în pătură. «Fă-i ceva!» Sunt lucruri pe care nu le înveți în facultate, sunt lucruri pe care nu ți le spune nimeni. Pe mine în facultate nu m-a învățat nimeni să-i spun unui bolnav că are cancer și în două luni moare”, îmi spune Florin mergând spre dispensar.
La ușa cabinetului e coadă. Copii și bătrâni.
Într-o țară care produce doar adaos comercial, cum îi place să spună, Florin Haidamac luptă cu una dintre cele mai cumplite boli, nepăsarea. Scriitorul Haidamac s-a sfătuit cu doctorul Haidamac și au pus la cale un troc: cărțile primului, în schimbul donațiilor pentru medicamentele pacienților celui de-al doilea.
Proiectul se numește „Carte pentru medicamente”. Cumperi o carte de pe blogul Vindecătorului, iar banii merg într-un fond pentru pacienții „Dispensarului SF” care nu își pot permite tratamentul.
„Poți să rămâi singur pe lume în 5 minute, nu-i greu. Ceea ce este cu adevărat greu este să trăiești singur în întunericul vieții tale. Părăsit și abandonat. Și, din păcate, societatea îți arată că în momentul în care ajungi la bătrânețe și nu mai ești folositor nu mai dă doi bani pe tine”, adaugă doctorul.
L-am lăsat „în linia I”, iar noi ne-am întors la redacție. Ne-am revăzut la Gala „Top 10 Suceveni”, unde medicul Haidamac își merită cu prisosință locul.
Înregistrarea GALEI TOP 10 SUCEVENI – ediția a III-a se va transmite în reluare pe BUCOVINA TV sâmbătă și duminică, de la ora 12.45.
