În ciuda semi-eșecului de sâmbătă, antrenorul Florin Cristescu a preferat să adopte o atitudine moderată la adresa elevilor săi. „Sunt mulțumit de efortul depus și de dăruirea arătată de jucători pe teren. Să nu uităm că am evoluat aproape jumătate de meci în inferioritate numerică, iar, așa cum a văzut toată lumea, Danteș a fost eliminat total gratuit de arbitrul întâlnirii. O victorie în acest joc ar fi însemnat enorm pentru moralul jucătorilor, dar chiar și așa, eu consider că avem șanse mari să obținem un rezultat bun în meciul din etapa viitoare de la București cu Sportul Studențesc. Îmi pare rău că am dezamăgit publicul care a venit din nou în număr mare la stadion, și se pare că a învinge pe teren propriu a devenit pentru noi o obsesie”, a declarat tehnicianul FC Cetatea. De parte cealaltă, fostul internațional Ștefan Nanu, în prezent antrenor-jucător la formația FCM Câmpina s-a declarat mai mult decât satisfăcut de remiza obținută de echipa sa la Suceava. „Sincer, nu prea mă așteptam să scăpăm nebătuți astăzi. Băieții s-au dăruit însă exemplar și au făcut un meci bun. Este adevărat că ne-a ajutat foarte mult eliminarea suferită de Cetatea, iar pe final am avut și noroc la două faze”, a precizat fostul echipier al Rapidului.



