Aflați pentru prima dată la o competiție de nivel european, doi canotori din județul Suceava au reușit să urce pe podium. Florin Arteni Fântânaru și Georgiana Moroșanu au participat în weekend, pentru prima oară în carieră, la un Campionat European de canotaj pentru juniori, competiție ce a avut loc în Franța. Astfel, Florin Arteni Fântânaru, pregătit la Clubul Sportiv Municipal Suceava de antrenorul Ioan Despa, a concurat în proba de dublu rame alături de vasluianul Iulian Nestian. Cei doi au făcut o cursă foarte bună în finală și au condus aproape tot timpul, dar pe final au fost întrecuți de echipajul Croației, medaliat cu aur la Campionatul Mondial de Juniori I de anul trecut. Florin Arteni Fântânaru a câștigat astfel medalia de argint, a doua a României din acest concurs și prima pentru el la un Campionat European de juniori I.
„Florin și colegul său de barcă au făcut o cursă foarte bună și au condus până pe final, când experiența croaților s-a dovedit decisivă, dar au fost foarte aproape, la doar o secundă. Vor fi din nou selecții naționale și sper ca Florin să scoată timpi buni și să prindă barca pentru Campionatul Mondial ce va avea loc în luna august, în Cehia, competiție la care îmi doresc să urce din nou pe podium. Mulțumim Primăriei și Consiliului Local Suceava pentru faptul că ne sprijină în activitatea noastră”, a declarat antrenorul Ioan Despa.
Georgiana Moroșanu a câștigat argintul european cu barca de 8+1 a României
Aflată și ea la primul Campionat European de juniori I, Georgiana Moroșanu, pregătită la Clubul Sportiv Școlar „Nicu Gane” din Fălticeni de antrenorii Vasile și Ana Avrămia, a reușit să urce pe podium. Georgiana a concurat în proba regină cu barca României, cea de 8+1, cu care a reușit să câștige medalia de argint alături de colegele sale, Amalia Bucu, Cristina Răileanu, Lorena Constantin, Elena Cătălina Onciu, Teodora Mândrilă, Alice Elena Țurcanu, Iulia Timoc și Victoria Petreanu.
La acest Campionat European de canotaj pentru juniori I, România a participat cu 10 echipaje, opt dintre ele reușind să se califice în finalele mari, iar șapte au urcat pe podium. Canotorii români au obținut o medalie de aur, cu barca de patru rame (4-) feminin, cinci medalii de argint cu bărcile de dublu rame (2-) feminin, dublu rame (2-) masculin, patru rame (4-) masculin, patru vâsle (4x) masculin și opt plus unu (8+) feminin, precum și o medalie de bronz cu barca de patru vâsle (4x) feminin. Echipajul masculin de opt plus unu (8+) s-a clasat pe locul 6, echipajul de dublu vâsle (2x) feminin s-a clasat pe locul 7, iar cel de dublu vâsle (2x) masculin pe locul 15.
În această vară, cel mai titrat canotor de la CSM Suceava, Cosmin Pascari, va participa la Campionatul European de seniori, ce va avea loc la începutul lunii august, în Scoția. Un alt canotor de la CSM Suceava, Alexandru Dumitru Ciobâcă, se pregătește cu lotul național de tineret și va participa la finalul lunii iulie la Campionatul Mondial de Tineret, ce va avea loc în Polonia.
Canotaj
Florin Arteni Fântânaru și Georgiana Moroșanu au urcat pe podiumul Campionatului Național de Juniori I

 
 





