Floricelele de porumb și sucurile servite la cinema sunt printre cele mai nesănătoase gustări, după numărul de calorii și cantitatea de grăsimi saturate conținute, potrivit unui studiu realizat în cinematografele americane de Center for Science in the Public Interest și citat de AFP.
Meniurile medii cu floricele de porumb și suc comercializate în cel mai important lanț de cinematografe american, Regal, conțin nu mai puțin de 1.610 calorii, adică mai mult decât trei hamburgeri Big Mac, și 60 de grame de grăsimi saturate, potrivit studiului. Aceasta fără a pune la socoteală untul lichid cu care americanilor le place să își ungă floricelele, care adaugă câte 130 de calorii cu fiecare linguriță.
Cel de-al doilea lanț de cinematografe din SUA, AMC, are meniuri mai mici, însă o porție mare de floricele tot are 1.030 de calorii și 57 de grame de grăsimi saturate, echivalentul a 500 de grame de coaste de porc, la care se adaugă o cupă de înghețată.
Proporția în care se regăsesc grăsimile saturate – care favorizează apariția bolilor cardio-vasculare – în floricelele de porumb este determinată de uleiul folosit pentru prepararea lor, în special uleiul de nucă de cocos.
Sucurile comercializate în cinematografele americane sunt, de asemenea, luate în considerare în studiu. Astfel, la Regal, cel mai mic suc nedietetic are 300 de calorii, iar cel mare, de un litru și jumătate, are 500 de calorii – echivalentul a 33 de lingurițe de zahăr.
Nici bomboanele nu sunt mai sănătoase. Un pachet de 225 de grame de bombonele de ciocolată multicolore conține 1.160 de calorii și 35 de grame de grăsimi saturate, echivalentul a 500 de grame de friptură cu cartofi și unt, la cuptor.