Festivalul „Mihai Eminescu”, ediția a XXVIII-a

Florica Gh. Ceapoiu și Florian Chelu Madeva, câștigătorii Marelui Premiu „Mihai Eminescu” pentru exegeză eminesciană pe 2018

Festivalul Literar „Mihai Eminescu”, ediția a XXVIII-a

La Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în sala „Elena Greculesi”, a avut loc ieri, 16 ianuarie, în prezența unui public numeros, deschiderea oficială a Festivalului Literar „Mihai Eminescu”, ediția a XXVIII-a, moment în care au fost anunțați și câștigătorii Marelui Premiu „Mihai Eminescu” pentru exegeză eminesciană pe 2018. Este vorba de autorii Florica Gh. Ceapoiu și Florian Chelu Madeva, care au semnat volumul „Din laboratorul lui Mihai Eminescu. Sonetul”. În debutul acțiunii, poeta Carmen Veronica Steiciuc, managerul Teatrului „Matei Vișniec” Suceava, a amintit că Festivalul Literar „Mihai Eminescu” Suceava se diferențiază de celelalte acțiuni dedicate poetului național Mihai Eminescu prin faptul că la Suceava se premiază cărțile de exegeză eminesciană, publicate în anul anterior. Juriul Festivalului din acest an a fost format din eminescologii Theodor Codreanu și Nae Georgescu, criticul literar Adrian Dinu Rachieru, criticul literar Vasile Spiridonși criticul literar, eseist, filolog, profesorul universitar Mircea A. Diaconu, președintele juriului. Premierea laureaților va avea loc joi, 17 ianuarie, în jurul orei 12:00, la Mănăstirea Putna.
Din laboratorul lui Mihai Eminescu…
Printre oamenii de cultură care au luat cuvântul în prima zi a Festivalului Literar „Mihai Eminescu”, ediția a XXVIII-a, s-au numărat Gabriel Cărăbuș, managerul Bibliotecii Bucovina „I. G. Sbiera”, poetul Ioan Manole, de la Centrul Cultural Bucovina, principalul organizator al festivalului (alături de Societatea Scriitorilor Bucovineni, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Mănăstirea Putna, Primăria comunei Putna și Primăria comunei Șerbăuți), poeta Carmen Veronica Steiciuc, managerul Teatrului „Matei Vișniec” Suceava, universitarul Mircea A. Diaconu. De asemenea, Florica Gh. Ceapoiu și Florian Chelu Madeva, marii câștigători ai Festivalului Literar „Mihai Eminescu”, ediția a XXVIII-a, au vorbit despre cartea câștigătoare: „Din laboratorul lui Mihai Eminescu. Sonetul” (lucraretehnică și estetică)publicată la Editura Muzeului Național al Literaturii Române. Muzicianul din Oradea Florian Chelu Madeva, artistul care a inițiat Rock Filarmonica orădeană și a creat sonetul muzical (însoțit și de chitară), a interpretat două sonete muzicale, unul dintre ele (Răsai asupra mea – Sonet dedicat Maicii Domnului de Mihai Eminescu) interpretat împreună cu fiica sa, Alexandrina Chelu, care este și laureată a Festivalului sucevean „Nicolae Labiș”, în urmă cu mai mulți ani.
Miercuri, la Biblioteca Bucovinei, a avut loc și prezentarea Revistei „Bucovina Literară”, nr. 11-12/2018. Aseară, sucevenii și invitații Festivalului Literar au urmărit, la Teatrul Municipal „Matei Vișniec”, comedia „Noapte bună, tăticule” de Jean Poiret, regia Alexandru Grecu. Astăzi, 17 ianuarie, la Călinești-Cuparencu va avea loc un recital-spectacol susținut de elevi ai școlilor din Călinești-Cuparencu, Șerbăuți și de la Școala Populară de Arte „Ion Irimescu” Suceava. Cu acest prilej va fi depusă o coroană omagială la bustul poetului Mihai Eminescu din Călinești-Cuparencu.
„Bob Dylan de România”, premiat la Suceava
Poeta Alexandrina Chelu a descris astfel momentul cultural trăit, alături de tatăl ei, la Suceava: „Un moment unic, istoric chiar, în care mi-am denumit tatăl un «Bob Dylan de România», un muzician care s-a aventurat în lumea literară a sonetului și a lui Mihai Eminescu și care azi, alături de doamna Florica Gh. Ceapoiu (inginer de profesie), a aflat că ei doi, autorii volumului «Din laboratorul lui Mihai Eminescu. Sonetul», sunt premiații Festivalului Național «Mihai Eminescu»de la Suceava, aflat la a 28-a ediție. Este singurul festival care premiază cărți care abordează exegeza eminesciană. Felicitări vouă, autorilor, în prezența unui juriu și public select, că iată, a fost, în sfârșit, răsplătită munca voastră comună de câțiva ani la volumul premiat. Eu am fost doar martor al muncii lor și executant al muzicii deosebite pe un Eminescu liric extraordinar”.

Recomandări

Elevi ai Colegiului „Eminescu” și ai Clubului Copiilor Fălticeni, câștigători la un concurs de ecologie și protecția mediului

Iulia Hlamagă, elevă a Liceului Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, a câștigat Marele premiu la Concursul Național de Poezie „Iulia Hasdeu”

Finaliștii secțiunii „Poezii nepublicate și netrimise la alte festivaluri de poezie din țară”, din cadrul Festivalului „Nicolae Labiș”, află sâmbătă care sunt câștigători

Cockteil…cu amor, umor și poezie. Dez-mahmureală (2)