Vicepreședintele Volksbank Florian Kubinschi a fost numit președinte CA la CFR SA, pe poziția lăsată vacantă de Sorin Mîndruțescu, care a demisionat în septembrie, invocând motive personale.
„Echipa managerială a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA va continua programul de eficientizare a activității companiei, prin aplicarea de măsuri legislative și administrative, astfel încât să fie respectate angajamentele asumate de Guvern în fața instituțiilor internaționale. În perioada următoare AGA va numi un nou membru pe postul rămas vacant prin demisia domnului Sorin Mîndruțescu, din lista persoanelor propuse de consultantul PricewaterhouseCoopers Tax Advisors & Accountants, D&B David și Baias și George Butunoiu Group”, se arată într-un comunicat al CFR.
Kubinschi are 53 de ani, activează de peste 16 ani în domeniul finanțelor și ocupă de la începutul lunii octombrie funcția de vicepreședinte Volksbank, responsabil cu controlul operațiunilor financiare ale băncii. Anterior, Kubinschi a fost deputy CEO la MKB Romexterra Bank.
Ceilalți membri CA al CFR SA sunt George Micu (directorul general al companiei), Enache Jiru și Sebastian Tcaciuc.
Actualul CA a fost numit în luna aprilie, după ce Ministerul Transporturilor a respins planul de administrare propus de fostul Consiliu de Administrație, ceea ce a condus la încetarea mandatului vechilor administratori.
Veniturile CFR SA au crescut cu 3,5% în primul semestru, la 1,16 miliarde lei, în condițiile în care traficul pe rețea a înregistrat o scădere de circa 5%.