Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat, marți, că urmeză să reorganizeze centrele de transfuzii prin achiziționarea unor echipamente noi atât pentru testarea, cât și pentru recoltarea sângelui. Vor fi selectate anumite centre de tranfuzii care vor face testări de sânge pentru întreaga țară, scrie Mediafax.”Avem permanență la toate centrele de sânge, din păcate, nu se face donare în zilele libere. Avem pregătită o reorganizare a centrelor de transfuzie, însă acest lucru mai durează pentru că avem nevoie și de echipamente pe care le vom cumpăra pentru testarea sângelui, nu vorbim numai despre recoltare. Vrem să aducem centrele de transfuzie, cele care vor fi desemnate pentru a face testare pentru România, să le aducem la standardele europene, în așa fel încât și zona de sânge să fie securizată”, a declarat Florian Bodog, ministrul Sănătății, la finalul unui eveniment organizat cu ocazia Zilei Tineretului.





