Florian Bodog, ministrul Sănătății: Acordul cu Eurotransplat va fi prelungit. Am discutat și cu reprezentantul clinicii AKH

Ministrul Sănătății a declarat pentru MEDIAFAX că acordul cu Eurotransplant va fi prelungit, după ce a avut o discuție cu președintele organizației. Ministrul a mai spus că a avut discuții cu omologul său austriac, dar și cu șeful programului de transplant pulmonar de la clinica AKH, scrie Mediafax.”Am transmis o scrisoare oficială domnului Meiser, președintele Eurotransplant, cu care am și discutat telefonic în cursul zilei de astăzi și am obținut promisiunea și acordul de a prelungi scrisoarea de intenție care expira la sfârșitul lunii martie, deci acordul cu Eurotransplant va fi prelungit, am permisiunea domniei sale. Am luat legătura cu ministerul Sănătății din Austria și am solicitat să aibă o intervenție politică, de data aceasta la clinica AKH, pentru pacienții români. Acest lucru a fost convenit cu domnul premier Grindeanu. Am luat legătura cu domnul profesor Klepetko de la AKH care mi-a explicat că au o problemă de spațiu, de supraaglomerare cu pacienți și rămânem în contact pentru a găsi cea mai bună soluție pentru pacienții români”, a declarat pentru MEDIAFAX Florian Bodog, ministrul Sănătății.

Recomandări

Finanțare de 8 milioane de lei pentru Spitalul Clinic de Urgență Suceava pentru achiziție de noi echipamente și aparatură medicală

Președintele CJ, Gheorghe Șoldan, și-a prezentat primul bilanț: „Împreună cu echipa mea, am pus bazele unor proiecte importante pentru județul Suceava”

Gheorghe Șoldan a mers la Viena pentru a discuta cu reprezentanții Wizz Air despre noi zboruri de la Suceava
Gheorghe Șoldan a mers la Viena pentru a discuta cu reprezentanții Wizz Air despre noi zboruri de la Suceava

Ioan Balan îi solicită ministrului Sănătății adoptarea rapidă a unor măsuri pentru protecția cadrelor medicale din unitățile sanitare de stat

Larisa Blanari (PSD): „Să ne asigurăm că fiecare sucevean, indiferent unde locuiește, are medicul de familie aproape, o farmacie în zonă și un centru medical”

Larisa Blanari apreciază implicarea ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, în ceea ce privește actul medical din regiunea Moldovei
Larisa Blanari apreciază implicarea ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, în ceea ce privește actul medical din regiunea Moldovei

„Crucea Bucovinei”, acordată asistentei medicale Oana Stanciu pentru calitatea îngrijirii bolnavilor în fază terminală în Spitalul Clinic din Suceava