Peste o sută de soiuri de crizanteme, tufănele, bonsai, varză chinezească și ardei decorativi sunt expuse la Grădina Botanică din Iași, în cadrul expoziției „Flori de Toamnă”, la care, în premieră, a fost amenajată și o zonă pentru persoanele cu dizabilități de vedere. Expoziția s-a deschis duminică și va putea fi vizitată timp de o lună, majoritatea plantelor fiind expuse în aer liber întrucât sera se află într-un proces de reamenajare, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Expoziția Florilor de Toamnă include și o parte din colecția de bonsai deținută de Grădina Botanică din Iași.
„Grădina Botanică deține cea mai mare colecție de acest gen din țară, colecție ce include 708 exemplare, dintre care 200 de bonsai au peste 15 ani. Cel mai bătrân exemplar a împlinit 45 de ani”, a declarat biologul ieșean Violeta Floria.
Expoziția include în premieră și o secțiune dedicată persoanelor cu disabilități de vedere, aici fiind prezentate 40 de soiuri de dumitrițe etichetate și în alfabetul Braille.
„Aceste persoane pot atinge florile, le pot mirosi, în acest mod putând recunoaște florile prezentate. Această subsecție a fost creată acum zece ani, dar este pentru prima oară când am expus special florile pentru persoanele cu probleme de vedere”, a afirmat Camelia Ifrim, șef Secția Ornamental din cadrul Grădinii Botanice din Iași.