Tradiție de 9 ani

Flori pentru doamnele de la volan, de la Auto Mitric și polițiștii rutieri

Auto Mitric și Poliția Rutieră au deja o tradiție de 9 ani în a oferi flori doamnelor din trafic, de 8 Martie

Doamnele aflate la volan la primele ore ale zilei de ieri au primit din partea Auto Mitric Suceava și a polițiștilor rutieri flori și felicitări personalizate. Acțiunea organizată de cei doi parteneri a devenit deja una de tradiție.
Radu Ianovici, director de vânzări al Auto Mitric Suceava, a amintit că dealerul VW a sărbătorit zece ani de când este pe piață cu service și showroom, iar de nouă ani de zile, la fiecare 8 martie, femeia este sărbătorită în trafic în cadrul acestor acțiuni organizate în colaborare cu poliția rutieră. El a arătat că acțiunea din acest an este una specială pentru Auto Mitric, care se mândrește cu noul Passat, care a obținut recent trofeul de mașina anului 2015 în Europa.
Tot ieri, Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, împreună cu partenerul AVON, a oferit femeilor care s-au aflat în trafic, în calitate de conducător auto, pasager sau pieton, cadouri simbolice.
Acțiunea a avut loc simultan în municipiile Suceava și Gura Humorului, între orele 10.00 – 12.00.
Polițiștii le-au felicitat pe participantele la trafic și le-au urat o primăvară frumoasă, fără evenimente rutiere, transmițând, în același timp, și mesaje educative pe linie de circulație.

Flori pentru doamnele de la volan, de la Auto Mitric și polițiștii rutieri
Flori pentru doamnele de la volan, de la Auto Mitric și polițiștii rutieri
Auto Mitric și Poliția Rutieră au deja o tradiție de 9 ani în a oferi flori doamnelor din trafic, de 8 Martie
Auto Mitric și Poliția Rutieră au deja o tradiție de 9 ani în a oferi flori doamnelor din trafic, de 8 Martie

Recomandări

Piese auto, îmbrăcăminte și parfumuri ale unor cunoscute branduri, în valoare de 300.000 de euro, ridicate de polițiști

Cele mai multe accidente cu mașini lovite de tren, pe zona Rădăuți, în ciuda vitezei reduse și a trenurilor puține

Străpungerile rutiere din curțile școlilor Nr. 3 și ”Ion Creangă”, retrase de pe ordinea de zi a Consiliului Local

Străpungerile rutiere din curțile școlilor nr. 3 și Ion Creangă, retrase de pe ordinea de zi a Consiliului Local

Sute de mașini oprite pentru control la mai multe filtre rutiere constituite în Rădăuți și zonele limitrofe