Comuna Poiana Stampei va fi, din acest an, gazda unui festival național „Florin de pe Dorna”, manifestare care s-a „născut” la inițiativa Asociației Naționale de Turism Rural Ecologic Cultural (ANTREC) – filiala Bucovina, a Asociației „Roua Cerului” din Poiana Stampei și a a SC Bio San Art SRL din Vatra Dornei.
Primul festival găzduit de Poiana Stampei este programat pentru perioada 25-27 iulie. Primarul comunei Poiana Stampei, Elisei Todașcă, ne-a spus că acest eveniment se va organiza alături de sărbătoarea ‘Fiii Satului’ cu sprijinul primăriei și al administrației locale.
În cele trei zile de festival vor avea loc activități culturale (spectacole de folclor, parade port popular, parade călăreți, căruțe, expoziții de artă populară, fotografice, gastronomice), activități științifice (comunicări legate de flora din zonă, rezervații naturale, istoria comunei, turism rural, ecoturim, agricultura ecologică, produse naturale, protecția mediului), activități sportive și turistice (cicloturism, turism ecvestru, paint ball, river rafting, walking nordic).
„Vom organiza și concursuri: cea mai frumoasă grădină de legume, cea mai originală rețetă ‘sănătoasă’, cea mai frumoasă prezentare, cea mai frumoasă fotografie”, a completat Elisei Todașcă.





