Fleașcă, Flețu, Balamuc

O raită prin vechi documente prilejuiește întâlnirea cu nume proprii chisnovate ce nu figurează în cărțile de onomastică ale lui Iorgu Iordan, considerat respectabilă autoritate în materie. Iată mostre: Dulă, Pepenica, Zolofinoiu, Nouncea, Găbroiu, Vespasian, Bambir, Filiodor, Bestianu, Blațodim, Gugu, Pâclianu, Pârciu, Limbosu, Oiaga, Frecea, Surcelea, Fleașcă, Cioploiu, Modomancea, Vivescu, Hiondache, Roșață, Cotloană, Stăpânoiu, Moțoescu, Pujbuc, Ghizdăreanu. Multe dintre numele hazoase ale românilor au fost, la origine, porecle, funcționând, o vreme în paralel cu numele, să le spunem astfel, oficiale, trebuincioase doar în relație cu primăria sau duminica, la horă: „Duminica, oamenii n-au porecle / Li se spune curat pe numele cele bune / Care nu li se potrivesc / Ca hainele de moarte” (Marin Sorescu).
Cu timpul, s-a impus uzul și porecla a înlocuit definitiv numele de familie, ajungând, cum-necum, și în acte. Cei mai inventivi s-au arătat a fi din totdeauna oltenii. Tot fostul nostru coleg și prieten Marin Sorescu înșiră câteva probe de inspirație hâtră: Bag-Samă, Păsărică, Târziu, Ăl Moale, Purcea, Toalbă, Jiganu, Băzgărău, Zgordea, Ceapă, Bășină, Făsui, Iesle, Focu, Fleașcă, Flețu, Balamuc, Cucu, Spânzu, Dârmon, Boc, Civică, Guiț, Șubăscurtă. Interesant este că din cele cinci capitole ale onomasticii, adică antroponimia, toponimia, hidronimia, oronimia (numele formelor de relief) și bionimia (numele ființelor vii), unul singur suportă, în timp, redenumiri și înlocuiri. N-avem porecle pentru dealuri, râuri, localități.
Firea umană, examinată cu ochi critic și disponibilitate metaforică, îngăduie reale portretizări prin onomastică, nu numai înregistrarea în catastife, unde numele de familie, venite de peste vreme și de cine știe când, sunt purtate obligatoriu generație după generație. Nimic obligatoriu, însă, în alegerea prenumelui, devenit, câteodată, mai expresiv decât orice poreclă: îl decide moașa, mama, nașa, câteodată și tatăl, de regulă acceptat cu vot consultativ. Nu numai imaginația primește frâu liber, ci și recursul la lecturi, la seriale (pe moștenitoarea lui Giovanni Becali o cheamă Pamela) și la agenda zilei, de unde se recoltează prenumele „de efect” menite să confere de la bun început bebelușului semnul că nu-i un oarecare.
Pe fiica lui Mădălin Voicu o cheamă Vanessa. Frumos, sonor, și, probabil, sugestiv. Dar ce sugerează Vanessa? Nimic: prenumele l-a inventat pur și simplu părintele lui Gulliver, scriitorul Jonathan Swift. În 2007 Vanessa a fost cel mai popular nume de botez în SUA – probabil, principalul motiv în luarea deciziei de pe Dâmbovița. Sigur, nu era deloc obligatoriu ca Mădălin, susținător al drepturilor etniei romilor, să menească moștenitoarei un prenume tipic etniei (nu mă gândesc numaidecât la „Televizor”, „Gagarin” ș.a.); cum se vede, a ales să se înroleze, fie și simbolic, în armia identitară a „marelui licurici”.
Tot o discuție pe teme de etnie ar putea prilejui și decizia antrenorului Pusztai: pe fiică-sa o cheamă Hiperboreea. Respectivul adjectiv substantivat amintește de țara din nord (nordul Dunării sau nordul arctic?) la care s-au referit Herodot și Pindar. Densușianu crede chiar că Hiperboreea ar fi fost Dacia antică. Pusztai trecându-și deplin fata în rândul „puilor de daci”. Evident, decizie ce se cuvine respectată. Pe băiatul Monicăi Anghel îl cheamă Aviv. N-am găsit în nici o sursă documentară vreo referire la „Aviv”; se pare că ar putea avea o legătură cu darea-n pârg a orzului și venirea primăverii (în ebraică, Aviv = primăvară). Dan Bitman are un băiat botezat Noah (pare-mi-se, la fel și Alina Gorghiu). Aici e mai simplu, fiindcă Noah nu-i altul decât Noe, cel care a salvat lumea animală cazând viețuitoarele pământului în vestita-i arcă. Dacă-l citeau pe Ioan Gură de Aur, inspirații părinți ai veacului XXI ar fi aflat că Noah nu înseamnă doar „pașnic, odihnă, confort”, ci amintește și de primul mare bețivan al planetei, Noe, astfel zugrăvit în scrierile biblice.
Când a ales pentru noul născut numele Zian, Gabriela Firea, sunt sigur, miza pe un prenume (arab!) ce desemnează frumusețea și eleganța. Mă tem că n-avea toate informațiile: în limba turcă, Zian înseamnă pagubă, risipă, pierdere. Andreea Esca a ales un prenume irlandez, Aris, adverb (ares) ce semnifică „din nou, încă o dată, după aceea”. Adică? În mitologie, era zeul războiului. Zeus în detesta și-l ura. Băiatul lui Cătălin Crișan a primit numele Raris – simplă invenție „urechistă”. Pe fiica lui Gabi Cotabiță o cheamă Aela. Greu de înțeles de ce a primit numele unui port la Marea Roșie, o fi având tatăl amintiri de pe-acolo, cine știe… Pași către ridicol! Până una-alta, să constatăm că fondul strămoșesc al antroponimiei dă îngrijorătoare semne de sleire: după epidemia de Codrin și Cosmin, nimeni nu prea pare dispus să se mai întoarcă la Ion, Gheorghe și Maria…