Promovare

Flashmob Bucovina, pe Aeroportul Internațional Otopeni

Consiliul Județean Suceava și Ansamblul ”Ciprian Porumbescu” au organizat, ieri, un flashmob pe Aeroportul Internațional ”Henri Coandă” Otopeni

Consiliul Județean Suceava și Ansamblul ”Ciprian Porumbescu” au organizat, ieri, un flashmob pe Aeroportul Internațional ”Henri Coandă” Otopeni, în scopul promovării județului Suceava, a Bucovinei și a aeroportului ”Ștefan cel Mare” Salcea. Evenimentul a avut loc la terminalul ”Plecări”, în intervalul orar 9.30-10.00, când aproximativ 400 de pasageri așteptau îmbarcarea spre cursele de Londra și Nisa. Flashmob-ul Bucovina a început cu un tânăr cu acordeon, care a coborât scările, s-a așezat la baza acestora și a început să cânte melodii tradiționale ale celor 12 etnii care trăiesc în Bucovina. De la rândul format la check-in a venit alături de el un alt instrumentist, apoi altul și tot așa, până când toți cei 46 de dansatori și membri ai orchestrei și-au ocupat locurile și au început să cânte și să danseze piese specifice folclorului bucovinean. La finalul spectacolului, sucevenii au dăruit pasagerilor-spectatori ad-hoc din aeroport puieți de trei ani de Tisa și le-au oferit plăcinte ”ca-n Bucovina”, câte un pahar cu afinată, plăcuțe de ceramică ”Bucovina- Little Europa 12” și pliante de prezentare a Bucovinei ca ”Mica Europă”, în care conviețuiesc în bună înțelegere cu populația românească majoritară 12 minorități: maghiari, ucraineni, germani, evrei, polonezi, armeni, ruși-lipoveni, romi, ruteni, huțuli, italieni și slovaci.
VIDEO: https://www.facebook.com/247907621936037/videos/986220938104698/?theater&__mref=message_bubble

Plăcuța ceramică „Little Bucovina”
Plăcuța ceramică „Little Bucovina”
Flashmob Bucovina, pe Aeroportul Internațional Otopeni
Flashmob Bucovina, pe Aeroportul Internațional Otopeni
Flashmob Bucovina, pe Aeroportul Internațional Otopeni
Flashmob Bucovina, pe Aeroportul Internațional Otopeni
Flashmob Bucovina, pe Aeroportul Internațional Otopeni
Flashmob Bucovina, pe Aeroportul Internațional Otopeni
Flashmob Bucovina, pe Aeroportul Internațional Otopeni
Flashmob Bucovina, pe Aeroportul Internațional Otopeni
Consiliul Județean Suceava și Ansamblul ”Ciprian Porumbescu” au organizat, ieri, un flashmob pe Aeroportul Internațional ”Henri Coandă” Otopeni
Consiliul Județean Suceava și Ansamblul ”Ciprian Porumbescu” au organizat, ieri, un flashmob pe Aeroportul Internațional ”Henri Coandă” Otopeni

Recomandări

Președintele CJ Suceava anunță începerea celei mai ample modernizări din istoria Aeroportului „Ștefan cel Mare”

Consiliul Judeţean va construi un terminal nou, cu o suprafață de 10.000 de metri pătrați

Bucovina InBusiness 3.0, un eveniment ce reunește antreprenori, profesioniști, lideri de opinie și tineri cu viziune, la Jeni Palace – Suceava

Bucovina InBusiness 3.0, un evenimentul ce reunește antreprenori, profesioniști, lideri de opinie și tineri cu viziune, la Jeni Palace – Suceava

Șoldan anunță că la Aeroportul Suceava s-au finalizat lucrările pentru modernizarea sistemului de aterizare ILS CAT III

Tânăra artistă Agata Zugravu a câștigat trofeul categoriei Muzică populară, la un festival internațional

Tânăra artistă Agata Zugravu a câștigat trofeul Secțiunii Muzică populară, la un festival internațional