Corupție

Flagrant la șpagă în sediul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava

Un afacerist din orașul Vicovu de Sus s-a ales cu dosar penal, după ce a încercat să mituiască un polițist cu suma de 1.000 de euro, fiind prins în urma unui flagrant realizat ieri dimineață, chiar în sediul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Afaceristul cu pricina, Constantin Cârstean, din orașul Vicovu de Sus, este administratorul a două societăți care se ocupă cu prelucrarea și comercializarea materialului lemnos, unități care, joi, 26 ianuarie, au fost controlate de o echipă formată din doi polițiști de la Biroul Combatere Delicte Silvice și specialiști ai Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare (ITRSV).
După efectuarea controlului, Constantin Cârstean – susțin anchetatorii – i-a oferit unuia dintre polițiști suma de 1.000 de euro pentru a-i spune înainte rezultatul inventarierii materialului lemnos, pentru a-l corela cu datele din evidențele scriptice.
Deși a fost refuzat, afaceristul în cauză a insistat, revenind cu oferta de 1.000 de euro pentru a-l determina pe unul dintre polițiștii care au făcut controlul să îl ajute să mușamalizeze neregulile ce aveau să fie descoperite.
În cursul zilei de ieri, Constantin Cârstean s-a prezentat la sediul IPJ Suceava, cu documentele contabile ale societăților sale, oferindu-i din nou polițistului constatator suma de 1.000 de euro.
Ce nu știa el era că polițistul își anunțase superiorii, iar aceștia, la rândul lor, au sesizat Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava, fiind organizat un flagrant sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, întreaga operațiune de mituire fiind înregistrată video și audio.
Constantin Cârstean s-a ales cu dosar penal pentru dare de mită.
„Cercetările continuă cu învinuitul în stare de libertate, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și a stabilirii răspunderii penale”, a declarat, ieri, Mirela Fânaru, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Recomandări

Bătrână din Suceava, înșelată cu o sumă foarte mare de un „medic” care a convins-o că fiica ei are nevoie urgent de o operație

Trei examinatori și șase instructori auto, trimiși în judecată pentru corupție generalizată pentru permise în ”era” post-Obreja

Condamnări până la 7 ani și jumătate de închisoare pentru liderii grupării care aducea mari cantități de canabis din Spania

Sesizare la Parchetul European privind achizițiile frauduloase de microbuze școlare electrice. 26 au ajuns și în Suceava