Doi tineri din Vicovu de Sus sunt cercetați penal după ce au fost depistați de către polițiștii de frontieră cu o cantitate importantă de țigări de contrabandă.
Miercuri după-amiază, un echipaj de la Sectorul Poliției de Frontieră din Vicov i-a depistat pe Nicușor M. și pe Gheorghe C. în apropierea frontierei româno-ucrainene, într-o zonă în care nu au putut să-și justifice prezența, în timp ce transportau patru colete cu țigări.
Potrivit celor afirmate de către purtătorul de cuvânt de la Poliția de Frontieră Rădăuți, subcomisar Ilie Poroch-Serițan, cu scurt timp înainte de a fi descoperiți, cei doi s-au deplasat 500 de metri prin albia pârâului Laura, au trecut ilegal frontiera, au intrat aproximativ 10 metri pe teritoriul statului ucrainean, de unde au luat țigările care erau ascunse în vegetația din apropierea graniței. În timpul cercetărilor, tinerii au afirmat că în cursul zilei de marți s-au deplasat ilegal în Ucraina, unde au luat legătura cu doi cetățeni a căror identitate nu o cunosc și au achitat patru bax-uri de țigări marca Ronson, urmând ca ucrainenii să le transporte la un punct stabilit în apropierea frontierei, de unde urmau să fie recuperate de ei.
Poroch a mai precizat că Nicușor M. și Gheorghe C. sunt cercetați în libertate sub acuzațiile de trecere ilegală a frontierei de stat și contrabandă și că țigările, evaluate la 7200 lei, au fost reținute.





