Incendiu de proporții

Flăcări cât casa într-o gospodărie în care cinci oameni serbau Anul Nou

Un puternic incendiu a izbucnit luni seară într-o gospodărie din satul Dumbrăveni, comuna Râșca
Un puternic incendiu a izbucnit luni seară într-o gospodărie din satul Dumbrăveni, comuna Râșca

Un puternic incendiu a izbucnit luni seară într-o gospodărie din satul Dumbrăveni, comuna Râșca, la o familie de rit vechi, care se afla în prag de An Nou. Focul a izbucnit în jurul orei 19.30 de la o casă bătrânească din gospodărie și s-a extins cu repeziciune între construcțiile vechi, din lemn, acoperite cu șindrilă. Incendiul a fost lichidat în totalitate abia la 35 de minute după miezul nopții,
Din fericire, pompierii au reușit totuși să salveze una din case.
Pompierii au găsit un incendiu extins la cinci construcții din lemn
La incendiul izbucnit la gospodăria lui Ilie Rusu au intervenit Detașamentul de pompieri Fălticeni și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Râșca și Bogdănești. În total au fost folosite cinci autospeciale cu apă.
Intervenția a fost deosebit de dificilă din cauza inflamabilității lemnului și a șindrilei.
Plutonierul adjutant-șef Ciprian Brustureanu, șef de tură la Detașamentul de pompieri Fălticeni, cel care a coordonat intervenția, a precizat că din șapte construcții, toate din lemn, cinci erau deja în flăcări.
„Am reușit să salvăm casa de locuit și adăpostul de animale”, a precizat Brustureanu.
S-au trezit cu foc în gospodărie la puțin timp după ce au primit urători
Ilie Rusu locuia în casa mare din gospodărie, alături de soție și doi dintre cei opt copii ai săi. În casa bătrânească din aceeași gospodărie stă fratele lui Ilie Rusu, cunoscut cu probleme psihice. Focul a izbucnit în locuința acestuia din urmă.
„Au venit niște băieți pe la noi, au urat, așa cum este obiceiul, am mai stat de vorbă puțin și ne-am dus apoi în casă. Am auzit un zgomot, am ieșit afară și am văzut cum din casa fratelui meu deja ieșeau flăcări pe geam. El a umblat cu benzină, motorină să dea foc în sobă și a pornit incendiul. Când a văzut că a luat foc s-a speriat și a fugit. Dacă mă anunța poate aveam timp să stingem, focul trebuie să-l stingi în câteva minute, apoi nu mai ai ce face”, și-a spus amarul Ilie Rusu.
Pagubele provocate de foc sunt mari. Au ars casa bătrânească, în care locuia fratele proprietarului, două bucătării de vară, un adăpost de animale, o magazie, 10 mc lemn de foc, trei tone de cereale și bunuri casnice. Din fericire, casa cea mare a fost salvată, fiind doar ușor inundată.
Proprietarul a încercat să vadă partea bună a lucrurilor, anume că nimeni nu a căzut victimă în incendiu.
„Dacă eram dormeam, putea fi un dezastru mult mai mare”, a mai spus Ilie Rusu.
Au mai fost salvate de flăcări și patru bovine și trei porci din gospodărie.
Trei incendii puternice într-o zi
Luni, în județ au izbucnit trei incendii, care au provocat pagube mari în trei gospodării.
La Bălcăuți, un puternic incendiu izbucnit de la un scurtcircuit a afectat două gospodării. În cazul uneia pagubele sunt mari, arzând acoperișul casei, în timp ce la cealaltă a fost afectat doar peretele unui adăpost de animale.
Un incendiu mai puternic a izbucnit la Dărmănești, tot la o locuință particulară. Au fost afectate grav de flăcări casa și anexele.
A urmat, luni noapte, incendiul de la familia care se pregătea să intre într-un an nou.
Un puternic incendiu într-o gospodărie a fost și duminică, la Cornu Luncii.

Recomandări